Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucrainenii rătăciți în Munții Maramureșului au refuzat să-și dezvăluie locația de frica unei interceptări

localizare orange

Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au reluat duminică dimineața operaţiunile de căutare în Munţii Maramureşului (1.800 de metri altitudine) a patru cetăţeni ucraineni din cei şase care au încercat să ajungă în România, traversând graniţa alpină, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălab, conform Agerpres.

„Din informaţiile pe care le avem în prezent, grupul s-a scindat: trei au pornit spre baza muntelui, pe teritoriul României, iar al patrulea, aflat în imposibilitatea de a se deplasa, a rămas în aşteptarea echipelor de salvare. Este foarte probabil ca distanţa între grup şi cetăţeanul ucrainean rămas să fie de aproximativ 5 kilometri", a spus Oana Pârcălab.

Conform acesteia, cinci poliţişti de frontieră s-au alăturat echipei de căutare. Directorul Salvamont Maramureş, Dan Benga, a precizat că echipa de căutare merge să îl extragă pe primul rănit de la care există coordonate.

"Este în viaţă. Cu hipotermie, dar conştient şi s-a putut comunica cu el în dimineaţa asta. A ales într-un final să ne asculte şi să ne ofere localizarea. Era circumspect cu localizarea, fapt care ne-a îngreunat căutarea enorm. (...) Mai sunt încă trei despre care nu ştim unde sunt fiindcă nu au semnal telefonic, iar unul dintre ei este, de asemenea, rănit", a afirmat Dan Benga.

Salvamont Maramureş şi Poliţia de Frontieră au fost alertate sâmbătă că mai mulţi cetăţeni ucraineni care încercau să ajungă în România, traversând Munţii Maramureşului, s-au rătăcit din cauza condiţiilor meteo dificile.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, doi cetăţeni ucraineni aflaţi în şoc hipotermic au fost recuperaţi şi primesc îngrijiri medicale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.