UDMR Bihor a depus luni la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) din incinta Instituţiei Prefectului listele cu candidaţii pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, informează agerpres.ro.
După ce grupul de potenţiali parlamentari a depus dosarele cu documente, ce urmează să fie verificate pentru a rămâne candidaturile definitive, preşedintele UDMR Bihor, Cseke Attila, a declarat că formaţiunea pe care o conduce mizează pe un mandat de senator şi ''două, chiar trei'' mandate de deputat.
Conducerea TAROM, audiată cu ușile închise
Liderul UDMR Bihor, actualmente deputat, a spus că este o listă a comunităţii maghiare, cu foarte multe personalităţi, din diverse domenii, cu experienţă şi profesionalism, formată din reprezentanţii întregii etnii, inclusiv din reprezentanţi ai bisericilor tradiţionale maghiare.
Dragoș Tudorache, MAI: Doi jandarmi sunt cercetați
''Ne propunem cu această echipă să aducem din Parlament un respect mai mare pentru bihoreni, astfel încât Oradea şi Judeţul Bihor să-şi poată ocupa locul pe care îl merită, în perspectiva unei eventuale regionalizări sau reorganizări administrativ-teritoriale, municipiul Oradea să devină centru regional. Ne propunem o descentralizare accentuată care va aduce decizia mai aproape pentru cetăţean, descentralizare care include şi o descentralizare fiscală. Atunci când UDMR Bihor a fost puternic, a reuşit să-şi impună miniştri, secretari de stat în Guvern, iar aceştia la rândul lor au adus o dezvoltare accentuată în judeţul Bihor şi municipiul Oradea'', a declarat preşedintele filialei UDMR.
Principalii eligibili ai UDMR Bihor sunt Cseke Attila (locul 1 la Senat), respectiv, pentru Camera Deputaţilor, Biro Rozalia (acum senator şi preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Unionali) şi preşedintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon.
Comentează