UDMR Târgu Mureş i-a cerut, vineri, viceprimarului Alex Gyorgy să plece din executiv după ce, în urmă cu o zi, PNL nu a votat bugetul municipiului reşedinţă de judeţ, însă liberalii au comunicat că, înainte să ceară demisia unui viceprimar, Uniunea ar fi trebuit să îi retragă sprijinul primarului.
"PNL nu a votat bugetul oraşului, cu toate că face parte din conducerea municipiului. Asta înseamnă nu doar că sunt rău intenţionaţi, dar mai ales sunt lipsiţi de respect faţă de cetăţeni. PNL s-au comportat în şedinţa consiliului local ca nişte indivizi isterici care nu şi-au primit jucăria politică. Nu putem şi nu dorim să facem parte dintr-o coaliţie locală cu oameni care din orgolii personale şi calcule electorale iau decizii proaste care dăunează grav dezvoltării oraşului. Din acest moment considerăm coaliţia locală UDMR-PNL inexistentă, prin urmare domnul viceprimar trebuie să plece din executiv", a arătat UDMR Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
UDMR Târgu Mureş consideră că PNL ar vrea cu orice ce preţ să împiedice dezvoltarea şi funcţionarea oraşului.
De cealaltă parte, PNL Târgu Mureş a arătat că, înainte să ceară demisia unui viceprimar, UDMR ar fi trebuit să îi retragă demult sprijinul "celui mai slab primar pe care l-a susţinut după 1989" şi că la ultima şedinţă consilierii locali PNL nu au făcut decât să voteze împotriva unui buget al subdezvoltării municipiului Târgu Mureş.
"În urma gestului nostru politic, făcut în folosul tuturor târgumureşenilor, indiferent de etnie, UDMR are nesimţirea de a-i cataloga 'isterici' pe profesorul Horaţiu Suciu, specialistul în IT Alexandru György, pe inginerul Horea Şarlea şi pe doctorul Bogdan Voicu. Dacă vorbim de demisie şi despre performanţă, nu viceprimarului Alexandru György ar trebui UDMR să îi ceară demisia. Mandatul lui Alexandru György s-a axat pe dezvoltare şi modernizare, cu proiecte concrete: un pod, un pasaj subteran, un campus şcolar şi digitalizarea departamentelor pe care le coordonează. Înainte să ceară demisia unui viceprimar, UDMR ar fi trebuit să îi retragă demult sprijinul celui mai slab primar pe care l-a susţinut după 1989. De aceea, comunitatea mureşeană aşteaptă scuze publice de la UDMR, încă de când i-a cerut prima dată demisia viceprimarului PNL", a arătat PNL Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
Liberalii consideră că logica electorală de dinainte de alegerile interne din UDMR nu poate justifica un asemenea "limbaj trivial" şi a cerut viitorului preşedinte al UDMR Mureş, care urmează să fie ales vineri, să sancţioneze acest "derapaj".
"Tupeul UDMR este însă fără margini şi ne împinge din nou în colţul albastru, aşa cum o face de trei ani şi jumătate, perioadă în care Târgu Mureşul a cunoscut incompetenţa celui mai slab primar şi a clicii sale, din istoria de după 1989 a Târgu Mureşului. Considerăm că logica electorală de dinainte de alegerile interne din UDMR nu poate justifica un asemenea limbaj trivial, incompetenţa şi o abordare medievală, motiv pentru care solicităm public viitorului preşedinte al UDMR Mureş să ia măsurile care se impun în urma gravului derapaj al UDMR Târgu Mureş, prin comunicatul biroului lor de presă, care sperăm încă să fi fost o greşeală de traducere", a subliniat PNL Târgu Mureş.
PNL a precizat că va merge mai departe cu proiectul unui candidat comun la Primăria municipiului Târgu Mureş.
UDMR Târgu Mureş cere demisia viceprimarului liberal întrucât PNL nu a votat bugetul municipiului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.808
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
2.808

2.306
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
2.306

1.761
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
1.761

4.300
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
4.300

86
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
86

31
Ministrul Muncii a anunțat creșterea beneficiilor pentru copiii cu dizabilități
31

4.299
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
4.299

13.424
PSD îi va oferi 72 de ore lui Ilie Bolojan pentru a-și da demisia de onoare și a renunțat la „ținta USR” (surse)
13.424

238
Constantin Toma îl atacă pe Sorin Grindeanu și îl apără pe amicul său, Ilie Bolojan: Ancheta DNA la ARR e o lovitură pentru PSD
238

2.502
Un fost ministru al Apărării anunță că și SUA vor avea probleme de securitate dacă se retrag din NATO: România e prinsă în cel mai prost moment
2.502

1.934
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.934

2.731
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.731

9.036
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
9.036
















Comentează