Udrea își face calcule strategice: cum vrea să ajungă în turul II

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 15-10-2014

Actualizat: 15-10-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prezidențiabilul PMP, Elena Udrea, își face calcule pentru turul II, chiar dacă toate sondajele o dau cel mult pe locul trei. Udrea recunoaște valabilitatea sondajelor, dar susține că ne aflăm doar în a doua săptămână de campanie și mai avem mult până la alegeri.

Elena Udrea susține că între candidații dreptei sunt cel puțin doi care joacă alături de Victor Ponta și Klaus Iohannis, despre care susține că e prea slab ca să-l bată pe Ponta.

”După dezvăluirile lui Traian Băsescu vedem acum cine sunt candidații care au venit în competiție pentru a-l ajuta pe Victor Ponta. Sunt cel puțin doi: domnul Tăriceanu și domnul Meleșcanu sunt aduși în cursă pentru Victor Ponta.

Poziționarea domnului Meleșcanu în favoarea lui Victor Ponta este evidentă și faptul că acum îl ajută în scandalul ofițerului acoperit, faptul că mereu l-a acoperit și modul în care a intrat în competiție pe ultima sută de metri, cred că sunt argumente suficiente pentru a înțelege că domnul Meleșcanu este candidatul lui Victor Ponta”, a declarat Udrea, la DC News.

Elena Udrea susține că principala sa problemă este că nu a reușit încă să convingă electoratul că ea este candidatul dreptei.

”Klaus Iohannis nu este capabil să se lupte cu Victor Ponta. Nu este capabil să mobilizeze dreapta și să fie adevăratul candidat al dreptei”, a mai precizat Udrea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri