DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UE a adoptat o nouă directivă în privința drepturilor de autor în mediul digital: avantajele producătorilor de conținut

facebook twitter youtube

Statele membre ale Uniunii Europene au acceptat miercuri, la reuniunea Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), acordul obţinut în negocierile privind propunerea de Directiva a dreptului de autor pe piaţa unică digitală, relatează News.ro.

Citește și: Procesul producătorului Harvey Weinstein, acuzat de agresiune sexuală, a fost amânat cu o lună: avocații au nevoie de timp pentru apărare

Olanda, Finlanda, Luxemburg, Italia şi Polonia au fost împotriva acestuia, pentru că „nu reprezintă echilibrul corect între protejarea deţinătorilor de drepturi de autor şi interesele cetăţenilor UE şi ale companiilor”.

Potrivit acordului care include prevederi referitoare la protejarea libertăţii de expresie, autorii şi editorii de presă vor putea negocia drepturile de autor cu giganţii tehnologici.

Acordul la care au ajuns negociatorii Parlamentului şi ai Consiliul vizează să asigure aplicarea legislaţiei privind drepturile de autor şi în cazul mediului digital. YouTube, Facebook şi Google News sunt câteva dintre companiile de internet care vor fi cel mai mult afectate de noua legislaţie.

Deputaţii au reuşit să asigure că internetul va rămâne un spaţiu de libertate a expresiei.

Fragmente din articolele de presă pot fi partajate în continuare, la fel ca şi GIF-urile şi meme-urile.

Giganţii tehnologiei, obligaţi să împartă veniturile cu artiştii şi jurnaliştii

Acordul va consolida şansele deţinătorilor de drepturi, în special muzicieni, artişti interpreţi şi scenarişti, ca şi ale editorilor de presă, de a negocia acorduri mai bune privind plata pentru utilizarea lucrărilor lor pe platformele de internet.

  • Garantarea libertăţii de expresie

Partajarea de fragmente din articolele de ştiri nu angajează drepturile de autor ale casei de presă care a produs articolul partajat. Acordul conţine totuşi şi prevederi care să prevină abuzurile agregatorilor de ştiri. „Fragmentul” poate să apară deci în fluxul de informaţii al Google News, de exemplu, sau atunci când un articol e partajat pe Facebook, cu condiţia să fie „foarte scurt”.

Încărcarea de lucrări protejate în scopuri precum citarea, critica, recenzia, caricatura, parodierea sau pastişele sunt protejate de acord, asigurând că meme-urile şi GIF-urile vor fi disponibile şi pot fi partajate pe platformele de internet.

  • Multe platforme online nu vor fi afectate

Textul precizează de asemenea că încărcarea de opere în enciclopediile online în scopuri non comerciale, precum Wikipedia, sau platformele de software cu sursă deschisă, precum GitHub, sunt automat excluse din scopul legislaţiei. Platformele nou înfiinţate vor fi obiectul unor obligaţii mai reduse decât cele deja existente.

  • Drepturi de negociere consolidate pentru autori şi artişti interpreţi

Autorii şi artiştii interpreţi vor putea să ceară plata unei remuneraţii suplimentare de la exploatatorul drepturilor lor atunci când suma stabilită iniţial este disproporţionat de mică în comparaţie cu beneficiile avute din distribuţia lucrărilor lor.

  • Cum schimbă această directivă status quo-ul

În prezent, companiile de internet nu sunt interesate să semneze acorduri de licenţă cu deţinătorii de drepturi, deoarece ei nu se consideră responsabili pentru conţinutul pe care îl încarcă utilizatorii. Ei sunt obligaţi doar să retragă conţinut care încalcă drepturile de autor atunci când un deţinător de drepturi le cere acest lucru. Totuşi, această procedură e dificilă şi nu garantează venituri corecte pentru deţinătorii de drepturi. Companiile de internet sunt acum responsabile, ceea ce va creşte şansele deţinătorilor de drepturi (în special muzicieni, artişti interpreţi, cât şi editorii de presă şi jurnaliştii) de a obţine acorduri corecte de licenţă şi, prin urmare, o remuneraţie corectă pentru utilizarea lucrărilor lor în mediul digital.

Raportorul Axel Voss (PPE) a declarat după încheierea negocierilor de săptămâna trecută de la Strasbourg: „Acest acord este un pas important pentru a corecta o situaţie care a permis câtorva companii să câştige sume imense de bani, fără a remunera în mod corect mii de artişti şi jurnalişti pentru munca lor.

În acelaşi timp, acest acord conţine numeroase prevederi care vor garanta că internetul rămâne un spaţiu de liberă exprimare. Aceste prevederi nu erau necesare în sine, deoarece ele nu vor crea noi drepturi pentru deţinătorii de drepturi. Cu toate acestea, am ţinut cont de îngrijorările exprimate şi am decis să acordăm o dublă garanţie pentru libertatea de expresie. Meme-urile, GIF-urile, fragmentele sunt acum mai protejate ca oricând.

Sunt, de asemenea, bucuros că textul acordului de azi (13 februarie, n.r.) acordă o atenţie specială start-up-urilor. Companiile lider de mâine sunt start-up-urile de azi şi diversitatea depinde de numărul de companii inovative, dinamice, tinere.

Este un acord care protejează viaţa oamenilor, democraţia, prin protejarea unui peisaj media divers, consolidează libertatea de expresie şi încurajează noile companii şi dezvoltarea tehnologică. Acest acord pregăteşte internetul viitorului, un spaţiu de care să poată profita oricine, nu numai câţiva mai puternici”.

Pentru a intra în vigoare, el trebuie votat în plen de către Parlamentul European.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.