Într-o mișcare de realism strategic care reflectă presiunile geopolitice acute și echilibrul fragil al securității energetice europene, Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind o amânare cu doi ani a unor prevederi esențiale ale regulamentului privind emisiile de metan, scrie energypress.gr.
Decizia, care a fost luată după negocieri maraton la Bruxelles, amână obligațiile stricte de monitorizare, raportare și verificare (MRV) pentru importurile de combustibili fosili - gaze naturale, țiței și cărbune - precum și limitele intensității emisiilor de metan. În ciuda asigurărilor oficiale că Europa rămâne angajată în atingerea obiectivelor sale climatice, această evoluție este înregistrată de analiștii internaționali ca o retragere clară în fața
temerilor legate de noi penurii de aprovizionare și de creșterea prețurilor la energie. Decizia nu elimină cerințele europene de limitare a emisiilor de metan, dar oferă companiilor, statelor membre și țărilor terțe mai mult timp pentru a se adapta.
Ce prevede acordul: Noile orare
Regulamentul UE privind metanul, adoptat în mai 2024 și intrat în vigoare în august același an, a fost conceput ca primul cadru obligatoriu la nivel mondial pentru limitarea unui gaz cu efect de seră responsabil pentru aproximativ 30% din încălzirea globală. Cu toate acestea, modificările specifice convenite schimbă fundamental calendarul de implementare pentru piață:
Noile termene pentru raportare, intensitatea metanului și clauza de revizuire
•
Obligații de monitorizare, raportare și verificare (MRV). Cea mai semnificativă modificare se referă la obligațiile de monitorizare, raportare și verificare (MRV) pentru importatorii de gaze naturale, țiței și cărbune. Conform calendarului inițial, obligațiile relevante ar fi început să se aplice la 1 ianuarie 2027. Odată cu noul acord, data este amânată până la 1 ianuarie 2029.
•
Raportarea intensității metanului. Obligația de a raporta datele privind intensitatea metanului atât de către importatori, cât și de către producătorii din UE este amânată de la 5 august 2028 la 5 august 2030. În practică, companiile câștigă doi ani suplimentari pentru a organiza sisteme de colectare a datelor, măsurare și certificare a emisiilor pe întregul lanț de aprovizionare. Aceeași perioadă este acordată și țărilor terțe din care provin combustibilii.
•
Clauză de revizuire și sancțiuni. Comisia Europeană se angajează să evalueze implementarea efectivă a regulamentului până la 1 ianuarie 2028 (și ulterior la fiecare cinci ani). Raportul va examina dacă există un număr suficient de verificatori independenți pe piață și care sunt implicațiile pentru securitatea aprovizionării. În același timp, se clarifică în mod explicit faptul că această prelungire nu eludează și nu relaxează măsurile restrictive (sancțiuni) ale UE împotriva țărilor terțe.
Prin urmare, amânarea nu este doar o modificare a datelor. Este însoțită de un mecanism de evaluare care lasă deschisă posibilitatea unor intervenții ulterioare dacă se identifică probleme de implementare sau riscuri pentru aprovizionarea cu energie.
Ministrul irlandez pentru Climă, Energie și Mediu, Dara O'Brien, a numit acordul un „echilibru pragmatic”, argumentând că acesta permite UE să abordeze presiunile asupra pieței energiei și să protejeze cetățenii de prețurile ridicate, menținându-și în același timp rolul de lider în reducerea emisiilor.
Presiunile pieței și factorul SUA
În spatele limbajului diplomatic al Bruxelles-ului se ascunde o realitate geopolitică și comercială dură. După cum subliniază rapoartele Politico și Bloomberg, UE s-a confruntat cu o presiune sufocantă atât din partea industriei energetice europene, cât și a celui mai important furnizor de gaze naturale lichefiate (GNL) al continentului: Statele Unite.
Avertismentul exportatorilor americani de GNL și riscul de penurie în Europa
Oficialii americani și exportatorii de GNL au avertizat deschis în ultimele luni că cerințele europene de trasabilitate și verificare la nivelul instalațiilor de producție sunt practic inaplicabile, în special pentru încărcăturile de GNL provenite din rețelele de producție fragmentate din SUA. Amenințarea era clară: dacă UE ar insista să implementeze regulile începând cu 2027, încărcăturile de GNL din SUA ar fi redirecționate către alte piețe, cum ar fi Asia.
În același timp, asociațiile europene de petrol și gaze (cum ar fi Eurogas și IOGP Europe) trăgeau un semnal de alarmă. Conform estimărilor din industrie, până la 43% din importurile de gaze din UE și aproape 90% din importurile de țiței din UE erau expuse riscului de neconformitate până în ianuarie 2027. Starea de spirit a fost înrăutățită dramatic de reluarea crizei din Orientul Mijlociu și de perturbările rutelor de transport maritim de energie (criza Strâmtorii Ormuz), care au adus rezervele europene de gaze la minimele ultimilor 15 ani și au reaprins coșmarul unei noi precizii energetice.
Dezacordurile interne și contextul compromisului
Calea către acord a scos la iveală fisuri profunde în cadrul instituțiilor europene, reflectând conflictul dintre agenda „verde” și competitivitatea industrială:
Propunerea inițială a Comisiei (1 an): Recunoscând presiunea exercitată de piețe, Comisia Europeană a prezentat la 14 octombrie 2026 o propunere de amânare cu un an (până în 2028), care a primit imediat sprijinul liderilor UE la Summitul din 15-16 octombrie. Aceeași linie de un an a fost adoptată de Consiliul de Miniștri la începutul lunii noiembrie, urmărind să limiteze retragerea la minimum posibil.
„Rebeliunea” Parlamentului European (3 ani): În schimb, în Parlamentul European a prevalat o linie mult mai agresivă de dereglementare. La 22 octombrie 2026, plenul a votat în favoarea unei amânări de trei ani (până în 2030/2031), propunând totodată o relaxare a cerințelor tehnice de măsurare. Raportorul Comisiei pentru industrie, Boris Budka, a susținut că această mișcare este „o chestiune de securitate energetică și stabilitate economică pentru cetățeni”.
Furia grupurilor de mediu: În schimb, grupurile de reflecție și organizațiile climatice precum Grupul de lucru pentru aer curat și Rețeaua de acțiune climatică (CAN) Europa au denunțat retragerea. Acestea au susținut că amânarea subminează credibilitatea politicii
climatice europene și irosește o oportunitate uriașă: conform datelor lor, captarea scurgerilor de metan de la principalii furnizori ai UE ar putea elibera peste 40 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaze naturale - mai mult de jumătate din GNL-ul american importat de Uniunea în 2025.
Raportul de aur
În trilogurile care au urmat, cele două părți au căutat o soluție care să nu deraieze complet regulamentul, ci să liniștească piețele. O amânare de doi ani (în loc de un an dorit de Consiliul și de trei ani solicitați de Parlament) a reprezentat calea de mijloc firească. Consiliul a acceptat timpul suplimentar de adaptare pentru furnizorii terți și mecanismele de certificare, în schimbul unei clauze de revizuire strictă din partea Comisiei în 2028 și al evitării reducerilor permanente privind conținutul regulilor de măsurare.
Acordul este acum promovat în cadrul procedurilor de urgență. Se așteaptă ca la Strasbourg comisiile pentru mediu (ENVI) și industrie (ITRE) ale Parlamentului European să îl ratifice, urmat de aprobarea finală de către Plen și Consiliu, astfel încât amendamentul să poată fi publicat în Jurnalul Oficial al UE și să intre în vigoare înainte de sfârșitul anului - înainte de termenul crucial de 1 ianuarie 2027.

































