Uniunea Europeană a condamnat valul de baloane care au pătruns în spațiul aerian lituanian din Belarus însă a renunțat să-l acuze direct pe președintele Lukașenko pentru a obține susținerea Ungariei, notează Politico, potrivit mediafax.ro.
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas a emis miercuri un comunicat de presă prin care „condamnă cu fermitate acțiunile persistente și provocatoare ale Belarusului”, în numele statelor membre europene.
„Aceste baloane nu sunt doar instrumente de contrabandă, ci fac parte dintr-o campanie hibridă mai amplă, care include și sprijinirea migrației ilegale de către stat”, continuă comunicatul.
În decursul ultimei săptămâni, Aeroportul Internațional din Vilnius a fost închis de patru ori după ce baloane provenite din Belarus au fost detectate în spațiul său aerian, iar guvernul lituanian susține că baloanele sunt folosite de rețele de contrabandiști și îl acuză pe președintele Lukașenko de încurajarea acestor practici.
Potrivit diplomaților europeni, versiunea finală a textului a fost atenuată față de proiectul inițial, care afirma explicit că regimul lui Aleksandr Lukașenko este „complice direct sau prin inacțiune deliberată”.
Formularea a fost eliminată pentru a obține sprijinul Ungariei, care s-a opus repetat inițiativelor de condamnare a regimului de la Minsk.
Ministrul lituanian de externe, Kęstutis Budrys a declarat recent că aceste incidente demonstrează nevoia unui mecanism european de protecție.






























Comentează