DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UE deplânge adoptarea de către China a controversatei legi privind securitatea naţională în Hong Kong

uniunea-europeana

Uniunea Europeană a 'deplâns' marţi adoptarea de către China a controversatei legi privind securitatea naţională în Hong Kong, atrăgând atenţia că Beijingul riscă să suporte 'consecinţe foarte negative', transmite AFP.

'Deplângem această decizie. Această lege riscă să aducă atingere gravă gradului ridicat de autonomie în Hong Kong şi să aibă un efect de prejudiciere a independenţei puterii judiciare şi a statului de drept', a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Presiunea pe Facebook crește! Alți doi giganți se alătura boicotului global împotriva publicității pe rețeaua de socializare

La rândul său, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat că Beijingul riscă 'să sufere consecinţe foarte negative, mai ales în ce priveşte încrederea companiilor, reputaţia Chinei şi percepţia opiniei publice din Hong Kong şi la nivel internaţional'.

Cei doi lideri europeni au prezentat rezultatele unui summit prin videoconferinţă cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, în care au fost abordate cu precădere situaţia din Hong Kong şi tensiunile din peninsula coreeană.

'Drepturile şi libertăţile rezidenţilor din Hong Kong trebuie să fie pe deplin protejate', a subliniat Ursula von der Leyen.

Decizia Chinei 'ne preocupă mult', a adăugat ea, menţionând că 'vom vedea cum vom reacţiona, în consultare cu partenerii noştri internaţionali'.

Parlamentul European a cerut Uniunii Europene să prevadă sancţiuni împotriva liderilor chinezi dacă legea va fi adoptată. Eurodeputaţii au recomandat 'crearea unui sistem de ''barcă de salvare'' pentru cetăţenii din Hong Kong în cazul unei noi deteriorări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale'.

Charles Michel şi Ursula von der Leyen le-au transmis 'grava lor preocupare' faţă de fosta colonie britanică preşedintelui chinez Xi Jinping şi premierului Li Keqiang, cu prilejul summitului UE-China susţinut prin videoconferinţă la 23 iunie.

Noua lege a fost criticată marţi şi de organizaţia neguvernamentală Amnesty International (AI), care o consideră 'cea mai gravă ameninţare la adresa drepturilor omului în istoria recentă a acestui oraş'.

Excluderea de către Beijing a actualului legislativ din Hong Kong de la elaborarea şi adoptarea legii arată că Republica Populară a Chinei ţinteşte 'să guverne Hong Kong prin teamă din acest moment înainte', a spus şeful AI pentru China, potrivit dpa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.