UE intervine în forță și presează SUA: Acordul cu Iranul 'va fi implementat de toate părțile'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 11-11-2017

Actualizat: 11-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: euinside.eu

Uniunea Europeană se va asigura că acordul internaţional referitor la programul nuclear al Iranului 'va continua să fie implementat integral, de toate părţile sale', a declarat vineri şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, cu prilejul unei conferinţe desfăşurate la Samarkand, în Uzbekistan, transmite Reuters, scrie agerpres.ro

Acordul a fost 'o realizare majoră a diplomaţiei multilaterale europene şi internaţionale care oferă rezultate', a subliniat Mogherini.

ULTIMA ORĂ - Parchetul General a CLASAT dosarul legat de înregistrările cu Kovesi


Preşedintele american Donald Trump a dat o lovitură puternică acestui acord la 13 octombrie, refuzând să certifice respectarea de către Teheran a prevederilor documentului, în pofida concluziilor inspectorilor internaţionali. 

Congresmeni americani au indicat însă în această săptămână că vor să se asigure că SUA respectă termenii acordului prin care Iranul a fost de acord să-şi reducă programul nuclear în schimbul ridicării treptate a sancţiunilor internaţionale. 

Congresul american are termen până la mijlocul lunii decembrie pentru a decide dacă va restabili sancţiunile ridicate în baza acordului semnat în iulie 2015 între marile puteri şi Iran.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri