Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UE interzice siropuri de tuse folosite de copii și adulți. Pot provoca reacții anafilactice

jordantimes.com
sirop-tuse

Siropurile pentru tuse care conțin folcodină vor fi interzise în Uniunea Europeană deoarece pot provoca o reacție alergică foarte periculoasă în cazul anesteziei generale, a anunțat vineri Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), conform Mediafax.

Aceste siropuri, destinate să trateze tusea uscată atât la copii, cât și la adulți, pot fi periculoase chiar dacă sunt consumate cu mult timp înainte de anestezie.

"Utilizarea de folcodină în ultimele 12 luni poate provoca o reacție anafilactică în momentul anesteziei generale, o reacție alergică bruscă, severă și care poate pune viața în pericol", a precizat EMA într-un comunicat citat de AFP.

Decizia va fi aplicată imediat ce va fi aprobată pe cale administrativă.

Aceste medicamente, utilizate încă din anii 1950, au fost vândute până de curând în Belgia, Croația, Franța, Irlanda, Lituania, Luxemburg și Slovenia, în special sub denumirile comerciale Dimetane, Biocalyptol și Broncalene.

Cu toate acestea, autoritățile sanitare franceze au indicat încă din luna septembrie că autorizația de introducere pe piață a acestor siropuri a fost retrasă, iar cele aflate deja în farmacii sau centre de sănătate vor fi retrase din circulație.

În aprilie 2020, în plină epidemie de Covid, al cărei simptom principal era tusea uscată, se recomandase, de asemenea, să nu se folosească acest tip de sirop.

Folcodina este un opioid pentru suprimarea tusei. Ajută la suprimarea tusei neproductive și are, de asemenea, un efect sedativ ușor, dar și efecte analgezice puține sau deloc. Este, de asemenea, cunoscut sub numele de morfoliniletilmorfină și homocodeină.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.