Parlamentul European (PE) a decis luni să impună obligaţii mai stricte finanţării partidului european Alianţa pentru Democraţie Directă în Europa (ADDE), dominat de formaţiunea eurofobă britanică UKIP, penalizat de curând pentru gestionarea sa defectuoasă, relatează AFP, conform agerpres.ro.
ADDE face parte dintre cele şase organizaţii, patru partide politice europene şi două fundaţii care le sunt afiliate, cărora Parlamentul European le va acorda un avans pe fond de numai o treime (33%) în 2017, faţă de 80% în mod obişnuit, a anunţat instituţia comunitară într-un comunicat.
Întrunire MARE azi la PNL: Liberalii își aleg noua CONDUCERE
Aceste şase organizaţii vor trebui, de asemenea, să prezinte o garanţie bancară mai bună, numită "la prima cerere".
Reuniţi la Strasbourg, biroul Parlamentului, preşedintele acestuia şi cei 14 vicepreşedinţi au mai decis să suspende finanţarea IDDE (Institutul pentru Democraţie Directă în Europa), afiliat ADDE, "în lumina acuzaţiilor privind practicile de încasare a donaţiilor cu scopul de a crea sau majora resursele proprii ale IDDE cerute pentru a fi eligibil la o bursă a Parlamentului", este explicat în document.
Revoluție în USR - cine este, de fapt, ADEVĂRATUL lider
ADDE s-a mai aflat în vizorul PE pentru că a solicitat fonduri europene destinate să finanţeze "cheltuielile non-eligibile'', legate îndeosebi de activităţi politice ale formaţiunii lui Nigel Farage în Regatul Unit - sondaje înainte de alegerile legislative britanice şi de referendumul de la 23 iunie care a condus ţara la Brexit.
Partidul trebuie să renunţe astfel la peste 420.000 de euro subvenţii alocate în 2015.
Celelalte trei partide vizate de aceste reguli mai stricte sunt Alianţa pentru Pace şi Libertate (APF), Coaliţia pentru Viaţă (CVF) şi Europenii Uniţi pentru Democraţie (EUD).
Din iulie 2004, partidele politice europene sunt susceptibile să primească anual fonduri din partea Parlamentului European care pot acoperi până la 85% din cheltuielile eligibile ale formaţiunii.
Comentează