Uniunea Europeană analizează noi sancţiuni împotriva mai multor bănci şi companii energetice ruseşti, în cadrul unei noi rude de măsuri care să îl preseze pe Vladimir Putin să pună capăt războiului din Ucraina, transmite Bloomberg.
Noul pachet de sancţiuni, care ar urma să fie cel de al 19-lea adoptat de blocul comunitar de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, în 2022, ar putea include de asemenea sancţiuni împotriva sistemelor de plăţi şi cardurilor de credit din Rusia, a platformelor de tranzacţionare a criptomonedelor şi noi restricţii vizând comerţul cu petrol al Rusiei, au dezvăluit surse din apropierea acestui dosar.
Blocul comunitar speră să îşi coordoneze o parte din ultimele sale măsuri cu SUA, au mai spus sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. O delegaţie de oficiali europeni se va deplasa săptămâna aceasta la Washington pentru întâlniri cu omologi americani şi a discuta posibile acţiuni comune.
"Suntem pregătiţi să creştem presiunea asupra Rusiei, dar avem nevoie ca partenerii noştri din Europa să ne urmeze exemplul", a spus duminică secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent. Acesta a adăugat că SUA şi Europa discută noi sancţiuni şi tarife secundare pentru Rusia, în speranţa că un colaps al economiei ruseşti îl va forţa pe Putin să demareze negocieri de pace cu Ucraina.
Moscova este vizată deja de sancţiuni aspre din partea SUA şi a Europei, dar a putut să evite o parte din impactul lor prin achiziţionarea de articole restricţionate din China şi alte terţe ţări, precum şi prin găsirea de clienţi pentru petrolul şi gazele sale în India şi alte părţi.
Pe lângă noi taxe pentru cumpărătorii de petrol rusesc, SUA pregătesc sancţiuni pentru flota din umbră de petroliere folosită de Moscova precum şi pentru companiile petroliere Rosneft PJSC şi Lukoil PJSC, printre alte posibile măsuri, a dezvăluit anterior Bloomberg.
Cel mai nou pachet de măsuri analizat de UE ar putea include sancţiuni pentru flota din umbră de petroliere folosită de Rusia, asupra traderilor de petrol din ţările terţe precum şi o interdicţie vizând re-asigurarea tancurilor petroliere sancţionate. De asemenea, UE ar putea înăspri sancţiunile asupra marilor companii petroliere ruseşti prin eliminarea excepţiilor de care se bucură în prezent unele firme, precum Rosneft. În plus, Bruxelles-ul analizează posibilitatea de a introduce interdicţii la exportul mai multor bunuri şi produse chimice utilizate de industria militară rusească precum şi restricţii comerciale pentru firmele străine, inclusiv pentru cele din China, care furnizează astfel de produse.
UE pregătește sancțiuni dure împotriva băncilor și companiilor energetice rusești pentru a pune presiune pe Putin
Autor: Alexandra Pricop
Publicat: 08-09-2025
București
9°C
Articole Similare

653
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
653

36
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
36

1.125
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.125

2.700
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.700

2.631
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.631

46
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
46

3.567
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.567

3.555
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.555

78
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
78

26
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
26

6.175
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
6.175

28
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
28

1.359
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.359
















Comentează