Uniunea Europeană a donat Ucrainei peste cinci milioane de tablete de iodură de potasiu pentru protecţia în faţa riscului de radiaţie, a anunţat marţi Comisia Europeană, informează DPA, potrivit Agerpres.
Bombardamentele continuă în apropierea centralei nucleare de la Zaporojie, în contextul invaziei ruse din Ucraina, astfel că tabletele sunt livrate preventiv pentru protecţia cetăţenilor, a declarat comisarul european pentru managementul crizelor, Janez Lenarcic, citat într-un comunicat de presă.
Conform Comisiei Europene, valoarea tabletelor donate de statele membre ale UE este de peste cinci milioane de euro.
Bruxellesul a organizat donaţia prin aşa-numitul Mecanism al UE de Protecţie Civilă, o platformă pentru coordonarea şi distribuirea resurselor pentru situaţii de urgenţă.
Tabletele de iodură de potasiu pot preveni acumularea de iod radioactiv în tiroidă în cazul unui accident nuclear.
În ciuda bombardamentelor din zona unde se află centrala nucleară de la Zaporojie, pentru care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc, nivelurile de radiaţie sunt normale, au precizat recent oficiali ai ONU şi reprezentanţi ai celor două părţi.
UE pregătește Ucraina pentru un dezastru nuclear - Donație de milioane de pastile de iodură de potasiu
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

41
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
41

4.991
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
4.991

133
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
133

7.300
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
7.300

4.019
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.019

4.347
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
4.347

2.371
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.371

66
India face un pas important în programul nuclear civil
66

7.823
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
7.823

2.930
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
2.930

86
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
86

135
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
135

113
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
113
















Comentează