Un acord este posibil şi un acord este necesar la Bruxelles între statele europene asupra planului de relansare a economiei UE, a apreciat luni ministrul francez al finanţelor Bruno Le Maire, după trei zile de negocieri care până acum nu au dus la un rezultat, informează AFP potrivit Agerpres.
"Miza negocierii care are loc astăzi la Bruxelles este prezenţa Europei printre marile puteri mondiale în secolul al XXI-lea" sau absenţa ei, a atenţionat Le Maire la postul RMC-BFMTV.
"Viitorul Europei în secolul al XXI-lea este cel care se joacă în orele următoare la Bruxelles", a insistat ministrul francez, în condiţiile în care preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a denunţat ferm, duminică, reaua voinţă a unor omologi ai săi.
Cei 27 de şefi de stat şi de guvern din UE, care şi-au înteţit schimburile de opinii începând de vineri, într-un climat impregnat uneori de exasperare, potrivit AFP, au convenit luni, în zori, să ia o pauză înainte de a se reîntâlni pentru o nouă sesiune plenară la orele locale 16:00 (14:00 GMT).
"Preşedintele Republicii Franceze şi cancelarul (federal german Angela Merkel) nu contenesc să lupte pentru a face să fie înţeleasă miza acestei negocieri", a subliniat La Maire.
Referitor la statele aşa-zis "frugale" (Olanda, Suedia, Danemarca, Austria), ministrul francez a declarat că îşi doreşte "ca aceste state să-şi poată depăşi interesele naţionale pentru a înţelege că există un interes general european, care este cel de a avea propriile noastre tehnologii, propria noastră inteligenţă artificială în faţa Chinei şi SUA, propriile noastre tehnologii pentru vehiculul autonom".
"Dacă nu vom ieşi mai puternici din această criză economică, adunându-ne forţele, având aceste 500 de miliarde de euro subvenţii europene ce le vor permite economiilor să repornească, vom înregistra o asemenea întârziere pe care nu o vom recupera niciodată", a mai avertizat Bruno Le Maire.
Planul de relansare european - finanţat pentru prima dată de o datorie comună - prevedea iniţial 500 de miliarde de euro subvenţii şi 250 de miliarde împrumuturi, însă "frugalii" şi Finlanda vor să limiteze subvenţiile la 350 de miliarde. Franţa şi Germania sunt dispuse să reducă subvenţiile până la 400 de miliarde, însă şi acest nivel rămâne unul prea ridicat pentru statele refractare.
Potrivit unor surse concordante, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, mediatorul summitului, ar urma să propună pentru discuţii luni un nivel de subvenţii de 390 de miliarde de euro.
UE printre marile puteri ale secolului XXI, miza negocierilor de la Bruxelles (Bruno Le Maire)
Explorează subiectul
Articole Similare

6.080
Cortina a căzut - Rareș Bogdan: „Este interesant cum își luminează fața toți cei care susțin axa Moscova-Teheran-Beijing!”
6.080

137
UE analizează activarea clauzei de apărare reciprocă după atacul cu drone din Cipru
137

1.892
Preţurile de referinţă la gaze în Europa au sărit cu aproape 45%: record după record doborât
1.892

157
Europarlamentarul Virgil Popescu: Criza din Orient ne reaminteşte că energia nu este o marfă oarecare. Este securitate naţională. Este suveranitate. Este capacitatea unui stat de a-şi proteja cetăţenii când lumea se destabilizează
157

175
Criza din Orientul Mijlociu: europarlamentarul Victor Negrescu, întrebare pentru Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate
175

5.354
Europa se mobilizează: Merz îl confruntă pe Trump la Washington pe tema Iranului; Von der Leyen discută cu Arabia Saudită și Qatar
5.354

2.698
Ursula von der Leyen convoacă de urgență Colegiul de Securitate al UE: 'Să nu existe o nouă escaladare'
2.698

3.432
Liderii Europei se poziționează în războiul dintre SUA-Israel și Iran: Evoluţiile sunt extrem de îngrijorătoare
3.432

70.886
Dezvăluiri după aproape 10 ani - Tudorel Toader arată cum a făcut România posibilă înființarea EPPO
70.886

4.597
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
4.597

375
Adrian Axinia (europarlamentar AUR): „Avem un Președinte ilegitim posibil infractor. El trebuie suspendat și demis din funcție”
375

305
Gheorghe Piperea: Strategia pașilor maximali
305

19.017
Comisia Europeană, investigație în România: sunt în joc aproape 3 miliarde de euro, însă miza e mult mai mare
19.017

















Comentează