Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UE sare în ajutorul Franței: statele membre și europarlamentarii, siliți să contribuie la reconstrucția catedralei Notre-Dame

Facebook
notre dame

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, le-a propus eurodeputaţilor să-şi doneze banii cuveniţi pentru ziua de marţi în scopul reconstrucţiei catedralei Notre-Dame, în timp ce preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut apel la implicarea tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene în acest efort, transmit agenţiile EFE şi, respectiv, dpa.

Citește și: Liviu Dragnea către judecătorii ICCJ: 'Consider că acesta este un dosar politic!' Contre cu procurorii DNA, în sala de judecată

După incendiul de luni seara care a distrus o bună parte dintr-unul din simbolurile culturii franceze şi europene, Tajani, citat de EFE, s-a referit la Notre-Dame ca fiind "prima catedrală a vieţii sale" şi a arătat că inima tuturor este "rănită" după incendiul de la Paris. 

"Vom fi alături de poporul francez, pentru că va fi nevoie de mult timp pentru a vindeca această rană. Trebuie să facem ceea ce putem, un eurodeputat mi-a sugerat mai înainte să strângem fonduri (...) Putem dona ceea ce câştigăm astăzi ca semn al solidarităţii", a sugerat Tajani, în deschiderea sesiunii, adăugând că la intrarea în hemiciclul de la Strasbourg, unde plenul se reuneşte până joi, va fi amplasată o cutie unde vor putea fi donaţi banii. 

"Trebuie să reconstruim catedrala şi cred că acesta ar fi un mesaj pozitiv al Parlamentului European. Mă bazez pe toţi şi sper că acest mesaj al Parlamentului, Comisiei şi Consiliului poate fi un lucru bun pentru Franţa", a mai spus Tajani, care i-a felicitat de asemenea pe pompierii parizieni care s-au luptat luni noaptea cu flăcările. 

Dacă cei 751 de europarlamentari de la Strasbourg îşi vor dona diurnele de marţi s-ar putea colecta 225.300 euro, însă se aşteaptă că donaţiile unor membri să fie mai mari, notează EFE. 

Totodată, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de dpa, a făcut apel la toate cele 28 de state membre ale UE să sprijine refacerea catedralei Notre-Dame, amintind că oraşul său natal, Gdansk, în Polonia, a fost reconstruit după cel De-Al Doilea Război Mondial în urma distrugerilor masive suferite. 

"Ştiu că Franţa ar putea să o facă şi singură, dar aici este în joc ceva mai mult decât ajutorul material. Noi suntem legaţi prin ceva mai important şi mai profund decât tratatele", a spus Donald Tusk.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.