Uniunea Europeană va întâmpina probleme ''existenţiale'' în cazul în care nu dă dovadă de solidaritate în criza privind epidemia COVID-19, a afirmat duminică secretarul de stat francez pentru afaceri europene Amélie de Montchalin, transmite AFP potrivit Agerpres.
''Trebuie să pregătim împreună ieşirea din criză, relansarea, şi să arătăm că suntem eficienţi pentru că suntem împreună'', a spus Amélie de Montchalin în emisiunea pentru emisiunea "Întrebări politice" a postului de radio France Inter, pentru cotidianul Le Monde şi pentru France Télévisions.
Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jacques Delors a avertizat sâmbătă că lipsa solidarităţii ar putea duce la ''un pericol mortal pentru Uniunea Europeană''.
Pentru relansarea economiei post-criză sunt avute în vedere ''instrumente tehnice'', a afirmat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, care a evocat un ''plan de relansare european ce poate fi adoptat de Comisia'' Europeană.
Uniunea Europeană a acceptat joi, la presiunea Italiei, unde pandemia COVID-19 a cauzat cele mai multe decese din UE, să examineze în termen de 15 zile măsurile cele mai ferme pentru a face faţă recesiunii anunţate.
UE va întâmpina probleme existenţiale dacă nu dă dovadă de solidaritate, avertizează Amélie de Montchalin
Explorează subiectul
Articole Similare

5
Disputa pentru Insulele Kurile - Kremlinul aanunță că relaţiile cu Japonia au fost reduse la zero
5

320
Franța protestează puternic față de Consiliul Păcii, patronat de Donald Trump: UE n-ar fi trebui să asiste la eveniment
320

1.212
Miliardar mort în condiții misterioase - Cofondatorul ASOS a căzut de la etajul 17
1.212

27
Aeroportul Donald Trump -Se va alătura listei de clădiri şi infrastructuri care îi poartă numele lui Trump
27

2.374
Zelenski, anunț surprinzător: „Suntem pregătiți pentru compromisuri!” / Condiția impusă de Ucraina
2.374

2.523
Război total – Banca Centrală Europeană dă cea mai mare amendă din istorie unei bănci americane, JP Morgan
2.523

1.735
VIDEO Explozie devastatoare pe o autostradă din Chile - O cisternă cu GPL s-a răsturnat și a făcut prăpăd
1.735

2.566
SUA ar putea ataca Iranul - Pregătiri de război la Teheran
2.566

179
Tensiuni în Marea Galbenă - China își mobilizează forțele pentru a supraveghea activitățile americane
179

3.986
Ce pensia poate primi un român care a lucrat doar 7 ani în Italia. Zeci de mii de oameni sunt în această situație
3.986

87
ONU denunţă abuzuri grave asupra a mii de persoane forţate să muncească în reţele de escrocherii pe internet
87

3.898
Previziune futuristă: „Prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja"
3.898

7.258
Semne de întrebare după ce Trump i-a greșit funcția lui Nicușor: „Adevărul dureros este acesta”
7.258

















Comentează