UEFA a deschis o anchetă disciplinară împotriva clubului Paris Saint-Germain şi a conducătorilor săi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 11-03-2022

Actualizat: 11-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Evening Standard

UEFA a deschis joi o anchetă disciplinară împotriva clubului Paris Saint-Germain, a preşedintelui său Nasser Al-Khelaifi şi a directorului său sportiv Leonardo, din cauza comportamentului celor doi conducători după eliminarea francezilor din Liga Campionilor la fotbal de către echipa spaniolă Real Madrid, informează AFP, potrivit Agerpres.

Această procedură se bazează pe articolul 11 din regulamentul disciplinar al instanţei fotbalistice europene, care se referă la "principiile generale de conduită", precum şi pe articolul 15, care sancţionează "comportamentul incorect al jucătorilor şi oficialilor", a precizat un purtător de cuvânt al UEFA.

Cele două prevederi vizează în special nerespectarea "instrucţiunilor date de arbitru" sau, mai larg, "comportamentul nesportiv" şi prevăd sancţiuni care pot combina meciuri de suspendare şi amenzi.

Presa spaniolă a relatat joi că Al-Khelaifi şi Leonardo au avut un "comportament agresiv" faţă de arbitri, după eşecul suferit pe terenul lui Real Madrid (1-3), fiind furioşi după validarea primului dintre cele trei goluri marcate de atacantul francez Karim Benzema.

Clubul parizian consideră că Benzema l-a faultat pe portarul lui PSG, Gianluigi Donnarumma, înainte de a marca, fără ca arbitrii să fluiere sau să verifice imaginile pe camera VAR.

Potrivit conţinutului raportului meciului, difuzat de presa spaniolă, cei doi responsabili parizieni "au dat dovadă de un comportament agresiv şi au încercat să intre în vestiarul arbitrilor".

O versiune contestată de clubul parizian: potrivit unei surse chestionate de AFP, Leonardo şi preşedintele Al-Khelaifi au vrut să vorbească cu arbitrul şi au insistat când acesta a refuzat. Tonul s-a ridicat atunci când cei doi şi-au dat seama că scena a fost filmată cu telefonul mobil şi i-au cerut proprietarului dispozitivului să oprească filmarea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri