UiPath, primul unicorn românesc, listat la bursa din New York, a desființat departamentul de Quality Assurance din București. Acest lucru implică terminarea contractelor celor care lucrau în testare software, însă compania oferă angajaților și opțiunea de a-și găsi locuri de muncă în alte departamente, precum dezvoltare software, acolo unde există posturi deschise, arată Connect.
Singura echipă QA care va fi păstrată este cea care se ocupă de produs principal al UiPath, Studio Desktop, și va rămâne în continuare activă pe perioada de 12 luni, considerată o fază de tranziție a testării manuale a testării complete automatizate.
Sursele menționează că UiPath nu a oferit un comentariu oficial în solicitărilor de clarificare. Decizia coincide cu ce a menționat Daniel Dines, co-fondatorul UiPath, care, în decembrie, a declarat în următoarele două luni compania va lansa tehnologia Agentic Automation (Automatizare cu Agenți), care ar permite inteligenței artificiale să îndeplinească sarcini complexe și nestructurate, similare celor realizate de angajați umani.
UiPath are aproximativ 4.000 de angajați la nivel global, dintre care 1.100 în România, iar echipa de Quality Assurance din România număra aproximativ 25 de persoane.
Comentează