Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uleiul de floarea soarelui va fi inclus în lista produselor social importante, lucru care ar putea duce la micșorarea prețului în Republica Moldova

Hurryet Dayli News
ulei Florea soarelui

Uleiul de floarea soarelui dezodorizat va fi inclus în lista produselor social importante, lucru care ar putea duce la micșorarea prețului. O decizie în acest sens a fost adoptată de către Comisia Situații Excepționale.

Potrivit prim-ministrului Natalia Gavrilița, decizia respectivă a fost adoptată ca urmare a creșterii prețului la ulei care a ajuns să coste în unele rețele de comerț circa 50 de lei/litru, conform deschide.md.

„Cei din rețele de comercializare dau vina pe producător, iar producătorul dă vina pe cei din rețelele de comercializare. Până se clarifică lucrurile, în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale am decis includerea uleiului dezodorizat în lista produselor social importante. Acesta va avea adaos comercial limitat”, a declarat ea.

Anterior, în lista produselor social importante au fost adăugate și carne de porc pe os, carne de pasăre, pește congelat, zahăr din sfeclă, paste, ouă, cartofi, ceapă, varză albă, morcov și sfeclă roșie în stare proaspătă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.