Raliul Argeşului powered by Citroën închide sezonul de raliuri în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie şi, totodată, va decide câştigătorii titlului din CNR pe Asfalt, dar şi vicecampionii clasamentului general din CNR. Totodată, la finalul celei de-a 9-a etape, ultima a sezonului de raliuri, se vor decide şi campionii categoriei maşinilor cu tracţiune faţă, cei ai Swift Cup şi ai altor clase, informează Federaţia Română de Automobilism Sportiv.
Organizată în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, etapa va avea la start peste 100 de sportivi din România, Turcia, Bulgaria, Italia si Slovenia. Raliul Argeşului powered by Citroën este organizat de DTO Rally şi, printre altele, va avea probe speciale în Piteşti şi pe Transfăgărăşan. Campion naţional absolut pentru a 10-a oară, Simone Tempestini va intra în acţiune la bordul spectaculosului Porsche 997 RGT, scopul său fiind şi câştigarea Campionatul Naţional de Raliuri pe Asfalt, după ce şi-a adjudecat titlul în CNR şi în CNR pe macadam.
La start vor fi şi 10 echipaje cu modele RC2, lupta cea mai importată fiind pentru titlul naţional de vicecampion absolut, între echipajele Norbert & Francesca Maior (Citroën C3 Rally2) şi Andrei Gîrtofan & Tudor Mârza (Skoda Fabia RS Rally2).
De la această rundă nu putea lipsi pilotul piteştean Valentin Porcişteanu, care îl va avea în dreapta pe Dan Dobre (Skoda Fabia R5). La rândul său, Sebastian Barbu va porni alături de Teodor Gabriel Găină (Hyundai I20 N), iar bulgarii Martin Surilov şi Yuriev Hanko (Citroën C3 Rally2) vor reveni la Piteşti după o perioadă mai lungă de absenţă la etapele din România.
Fanii raliurilor vor avea ocazia să îl vadă la start şi pe multiplul campion naţional Dan Gîrtofan, alături de Ruxandra Mârza-Lechinţan (Skoda Fabia RS Rally2), precum şi pe Adrian Teslovan & Cseh Vajk-Imre (Hyundai I20 N). În competiţie vor intra şi echipajele Andrei Caşcaval & Dorin Pulpea (Skoda Fabia Rally2 EVO), Bogdan Gheorghiu & Andrei Brezoszki (Skoda Fabia RS Rally2) sau Cristian Timisică & Robert Fus (Skoda Fabia R5).
De asemenea, alte 5 modele cu tracţiune integrală vor porni în cursa argeşeană în cadrul claselor RO3 şi RO8, unde Jean Tatu Jr şi Gabriel Lazăr sau Emil Vincze şi Sorin Colceriu vor concura pe un Ford Fiesta Rally3, în timp ce Marcel Cioltan & Raluca Magdaş vor concura pe un Subaru Impreza, iar Claudiu Erhan & Andrei Mitraşcă pe Mitsubishi Lancer EVO IX, iar Remus Voicu & George Marcu pe Mitsubishi Lancer EVO VIII.
CINE LUPTĂ PENTRU TITLUL MAŞINILOR CU TRACŢIUNE FAŢĂ
Pe probele argeşene, la Categoria 2FWD, pentru titlul de campion vor lupta echipajele Sebastian Scîrleţ & Sergiu Itu şi Dan & Lucian Budai. De remarcat este că 7 echipaje vor lua startul cu modele Rally4, R3 sau R2, alţi sportivi de la această clasă fiind Reis Suliman & Alina Bianca Pop, Alexandra Teslovan & Mihai Supuran, Şerban Badea & Rareş Fetean sau turcii Refik Bozkurt & Soner Tamer. Pe cele 10 probe speciale, piloţii şi copiloţii de la cupele monomarcă vor asigura spectacolul cu modele precum Renault Clio Rally5, Suzuki Swift Sport sau modele Dacia (Logan sau Sandero).
În Campionatul Naţional de Raliuri pentru Vehicule Istorice (CNRVI) vom avea în cursă 4 echipaje. Raliul Argeşului are coeficient de 1.2, astfel că echipajele vor avea o miză importantă: cele mai multe puncte pe asfalt în sezonul 2025. În cele două zile de concurs, sportivii vor parcurge 10 probe speciale şi vor ajunge pe Transfăgărăşan, pe 3 speciale în apropiere de Câmpulung, dar şi pe proba-spectacol din Piteşti, organizată sâmbătă, în parcarea Argeş Mall.






























Comentează