Ultima ISPRAVĂ a lui Dodon. Vrea să schimbe drapelul şi să instituie Ziua Statalităţii

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 02-02-2017

Actualizat: 02-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele moldovean Igor Dodon a anunţat joi că îşi doreşte schimbarea actualului drapel al Republicii Moldova - tricolorul cu tradiţionalul cap de bour - cu vechiul steag al Principatului Moldovei, roşi cu cap de bour, pe care el îl numeşte al "moldoveniştilor", scrie Deschide.md, potrivit agerpres.

De asemenea, preşedintele Republicii Moldova a mai spus că vrea instituirea "Zilei Statalităţii Ţării Moldovei' la 2 februarie, relatează portalul Deschide.md.

Un sfert dintre ruşi vor ca fostele republici sovietice să fie ţinute cu forţa sub tutela Moscovei

Dodon a făcut aceste declaraţii cu ocazia acordării a cinci distincţii "Bogdan Întemeietorul', conferite lui Valentin Beniuc, profesor universitar şi ex-ministru al învăţământului; Vladimir Curbet, conducătorul ansamblului 'Joc'; Evei Gudumac, chirurg pediatru, doctor habilitat în medicină; Mihail Viorel, scriitor publicist, redactorul ziarului Săptămâna şi lui Leonid Tălmaci, primul guvernator al Băncii Naţionale, care, potrivit lui, a reuşit să facă leul moldovenesc cea mai stabilă monedă naţională dintre valutele statelor CSI.

Ordinul "Bogdan Întemeietorul' a fost creat în decembrie 2008 de către guvernarea comunistă cu scopul de a fi conferit pentru merite remarcabile în dezvoltarea şi consolidarea statalităţii moldoveneşti.

În cadrul ceremoniei înmânării decoraţiilor, Dodon a reiterat teze ale teoriei "moldovenismului" de sorginte sovietică, scrie Deschide.md.

"Primele date istorice despre Moldova vin din 1359. În acest an vom sărbători 658 de ani. Avem cu ce sa ne mândrim, suntem un popor cu o istorie de secole. Data de 2 februarie 1365 este ziua când în premieră statalitatea ţării Moldovei a fost recunoscută oficial. Este o dată istorică. Vin cu iniţiativa ca în ziua de 2 februarie să fie decorate personalităţi care au contribuit la statalitatea ţării noastre", a afirmat Dodon, care a propus ca 2 februarie să fie declarată 'Ziua Statalităţii Ţării Moldovei'".

 

Reacţia liderului PL nu a întârziat să apară. Mihai Ghimpu a propus pe pagina sa de Facebook ca, capul de bou de pe drapel să fie înlocuit cu capul lui Dodon.
Dodon propune "drapel roșu cu cap de bou", iar eu propun drapel roșu cu capul lui Dodon...”, scrie Ghimpu pe pagina sa de Facebook.
Totodată, Andrian Candu a subliniat că șeful statului are dreptul la inițiativă legislativă, iar decizia finală aparține Parlamentului.
„Într-un final Parlamentul decide. Eu consider că sunt mai multe probleme serioase, decât zile naționale și drapele ale RM. Parlamentul trebuie să se expună procedural, așa cum este cazul. Este prematur să venim cu comentarii până să fie votat în Parlament”, a declarat Andrian Candu.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a propus pe pagina sa de Facebook ca, capul de bou de pe drapel să fie înlocuit cu capul lui Dodon.„Dodon propune "drapel roșu cu cap de bou", iar eu propun drapel roșu cu capul lui Dodon...”, scrie Ghimpu pe pagina sa de Facebook.Totodată, Andrian Candu a subliniat că șeful statului are dreptul la inițiativă legislativă, iar decizia finală aparține Parlamentului.„Într-un final Parlamentul decide. Eu consider că sunt mai multe probleme serioase, decât zile naționale și drapele ale RM. Parlamentul trebuie să se expună procedural, așa cum este cazul. Este prematur să venim cu comentarii până să fie votat în Parlament”, a declarat Andrian Candu.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri