Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit luni că afirmaţia premierului Viorica Dăncilă despre "autişti" care "dezinformează" la Bruxelles se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare.
"Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor în data de 26.02.2018, a dezbătut declaraţia doamnei prim-ministru Dăncilă Viorica Vasilica, din cadrul interviului acordat la televiziunea Antena 3, în seara zilei de 15 februarie 2018, care a avut următorul conţinut: "Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă", hotărând că declaraţia în cauză se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare", conform unui comunicat de presă transmis de CNCD, citat de AGERPRES.
CNCD a mai hotărât că lipsa intervenţiei moderatorului emisiunii, Mihai Gâdea, nu constituie discriminare.
Decizia a fost adoptată cu majoritatea celor prezenţi - opt voturi "pentru" şi unul "împotrivă".
Hotărârea motivată va fi comunicată părţilor, în termen legal, şi este supusă căii de atac la instanţa de contencios administrativ.
ULTIMA ORĂ - CNCD a dat VERDICTUL, după gafa premierului Dăncilă: Ce spune instituţia despre afirmaţiile privind 'autiştii' din politică
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

279
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
279

679
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
679

953
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
953

1.850
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
1.850

1.216
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
1.216

511
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
511

1.232
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.232

556
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
556

1.763
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
1.763

961
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
961

1.188
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.188

1.136
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
1.136

968
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
968
















Comentează