Nicolae Moga, ministrul Internelor, a declarat în urmă cu pușin timp cț l-a demis pe șeful poliției Române, Ioan Buda.
În locul său a fost numit adjunctul Florin Dragnea.
Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.
Suspect este un bărbat de 57 de ani, pe numele său Gheorghe Dincă, tată a trei copii. În casa lui a fost găsit un bidon cu resturi umane și bijuterii în special inele, care i-ar fi aparținut Alexandrei.
Citește și: DOLIU în PSD - Unul din cei mai INFLUENȚI foști LIDERI s-a stins din viață
Totodată, anchetatorii încearcă să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună și care era din județul Dolj.
Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.
Surse judiciare au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că autorizația de percheziție a locuinței lui Gheorghe Dincă, suspectul în cazul crimei din Caracal, s-ar fi dat vineri dimineața, în jurul orei 3.00 – 3.30. Cu toate acestea, percheziția domiciliară a început doar la ora 6.00 dimineața, au precizat sursele citate.