Angela Merkel câștigă alegerile în Germania: SURPRIZA URIAȘĂ de pe locul III

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 24-09-2017

Actualizat: 25-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: naftemporiki.gr

Secţiile de votare pentru alegerile parlamentare din Germania s-au închis, duminică, la ora locală 18.00 (ora 19.00 - ora României). Partidul Angelei Merkel, CDU/CSU, a obţinut 35 la sută, potrivit rezultatelor unui exit-poll prezentat de postul ARD.

Nebunie în Germania. Extrema dreaptă a devenit a III-a forță politică a țării. Social-democrații intră în opoziție, iar pe Merkel o așteaptă negocieri grele

Social democraţii lui Martin Schulz au obţinut 21 la sută, iar AfD, partidul de extremă-dreapta, a câştigat 14 la sută din voturi şi intră în Parlament.

Rezultatele exit-poll-urilor sunt anunţate pentru prezenţa la vot până la ora 17.00.

Rezultatele sondajelor arată că CDU, partidul Angelei Merkel a câștigat alegerile, obținând cel mai mare număr de voturi – 35% dintre sufragii. Principalul contracandidat, martin Schulz și partidul Social-Democrat a obținut 20%.

Surpriza vine din partea partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania, AfD este a treia formațiune politică din germania după ce a obținut în jur de 13% dintre sufragii.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri