DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Arhiepiscopia Tomisului REACȚIONEAZĂ după ce VedemJust l-a reclamat pe ÎPS Teodosie la CNCD: Ar fi o premieră TRISTĂ

basilica.ro
PS teodosie

Asociaţia VeDem Just a anunţat, sâmbătă, că a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în urma declaraţiilor făcute de ÎPS Teodosie Petrescu cu privire la femei.

”Membrii asociaţiei VeDem Just consideră discriminatorii aceste declaraţii făcute de un înalt cleric român ortodox şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi solicită CNCD constatarea comiterii contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 15 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată”, a transmis, sâmbătă, asociaţia.

Arhiecopia Tomisului a reacționat:

Citește și: Asociația VeDem Just a sesizat CNCD în legătură cu declarațiile ÎPS Teodosie despre femei

Referitor la sesizarea depusă la CNCD de către Asociaţia VeDem Just, cu privire la declarațiile IPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului se întreabă dacă CNCD va sancționa, în premieră, un cult oficial recunoscut de către Statul Român, întrucât afirmațiile IPS Teodosie nu constituie o opinie personală, ci sunt bazate pe înscrisuri ale Bibliei, după cum urmează:

1. În cartea Facerea, cap. 3, se relatează căderea strămoșilor Adam și Eva în păcat, textul descriind cum șarpele a amăgit inițial pe Eva, spre a o determina să încalce porunca divină de a nu mânca dintr-un anumit pom al grădinii Raiului.

2.Prima Epistolă către Timotei a sf. Ap. Pavel, cap. 2, v,14 spune; „Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă.” Aceasta este o CONSTATARE a Sf. Pavel și nu o ACUZĂ la adresa femeii, cum ar părea la prima vedere.

Astfel, Sf. Pavel expune învățătura teologică ortodoxă care nu permite hirotonia femeii.

3.Conform celor de mai sus, IPS Teodosie doar a explicat care este poziția teologică a Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la imposibilitatea hirotoniei femeii, explicație din care presa a decupat afirmații interpretate în mod eronat ca fiind discriminatorii la adresa femeii.

În concluzie, IPS Teodosie nu a făcut decât să repete învățătura teologică a Bisericii Ortodoxe Române.

Noi, clerul și credincioșii Arhiepiscopiei Tomisului, sperăm că CNCD nu va realiza o premieră tristă pentru libertatea religioasă din România, și anume sancționarea textului Bibliei și a teologiei Bisericii Ortodoxe Române.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.