Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franţa a învins Rusia şi a devenit noua campioană europeană la handbal feminin

euro handbal

Campioana mondială la handbal feminin Franţa a câştigat duminică, la Paris, în premieră, titlul european, după finala cu campioana olimpică Rusia, scor 24-21 (13-12). În finala mică, Olanda s-a impus în faţa României, cu 24-20 (15-8), cucerind bronzul continental. Toate cele patru echipe sunt calificate direct la Campionatul Mondial din 2019, iar Franţa a obţinut şi calificarea la Jocurile Olimpice 2020, transmite news.ro.

Campionatul European din Franţa s-a încheiat, duminică, după 18 zile de competiţie, iar podiumul este ocupat, în ordine, de Franţa, Rusia şi Olanda.

CITEȘTE ȘI: Cel mai puternic antioxidant: Fructele care te păzesc de zeci de boli .

Poate cel mai important câştig pentru medaliata cu aur la CE din Franţa este că trofeul i-a adus Franţei şi calificarea directă la Jocurile Olimpice din 2020 (Tokyo), unde se mai află, deocamdată, gazda Japonia şi, tot prin calificare directă, Angola (câştigătoarea Campionatului Africii 2018). Vor mai avea acest drept campioana mondială din 2019 şi câştigătoarea Jocurilor Pan Americane 2019. Celelalte şapte locuri vor fi decise prin cele patru turnee preolimpice de anul viitor, din care unul este rezervat Asiei.

Tricolorele s-au clasat pe locul 4, iar rezultatele lor la CE din Franţa sunt: România – Cehia 31-28 (17-11), România – Germania 29-24 (14-11), Norvegia – România 23-31 (12-18), în grupa preliminară D, România – Olanda 24-29 (10-11),  România – Spania 27-25 (10-12) şi România – Ungaria 29-31 (17-17), în grupa principală II, România – Rusia 22-28 (15-16) în semifinale şi România – Olanda 20-24 (8-15), în finala mică.

La capitolul premii individuale, Crina Pintea a fost inclusă în All Star Team, fiind desemnată cel mai bun pivot al Campionatului European în urma voturilor fanilor.

Din semifinale, România a fost lipsită de aportul căpitanului Cristina Neagu, accidentată în finalul partidei cu Ungaria şi diagnosticată ulterior cu ruptură de ligament anterior încrucişat la genunchiul drept.

Obiectivul echipei României la CE2018 a fost clasarea pe unul din locurile 1-6, fiind deja atins. Tricolorele şi-au asigurat şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2019 (Japonia), fără a mai fi nevoie să joace faza play-off.

CITEȘTE ȘI: Persoanele care au ACEASTĂ grupă de sânge sunt mai predispuse la cancer și boli de inimă

La CM2019 s-au calificat direct Rusia, Olanda şi România, în timp ce Franţa avea deja ”biletele”, fiind deţinătoarea titlului. Alte 18 echipe din Europa vor juca faza play-off, pentru 9 locuri continentale disponibile.

Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5. În 2016, titlul a revenit Norvegiei (locul 5 în 2018).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.