Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMĂ ORĂ Mitropolitul Banatului, după ce i s-a cerut demisia: Nu mi-e rușine că am susținut familia creștină

mitropolitul banatului selejan

Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, i-a răspuns, luni, fostului ambasador care i-a cerut demisia după eșecul referendumului pentru familie, precizând că are „obligația” de a susține familia „creată de Dumnezeu”, fiind un om al Bisericii și că nu îi este rușine că a făcut acest lucru, conform Mediafax.

Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, a arătat, luni, într-un mesaj publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Timișoara, redactat după ce Vasile Popovici, un fost ambasador al României, i-a cerut demisia după eșecul referendumului pentru familie, că nu îi este rușine că, prin poziția sa, a susținut familia creștină.

„Stimate domnule profesor Vasile Popovici, cu smerenie și pace în suflet, răspund scrisorii dumneavoastră, având menirea unui text public, chiar dacă rânduielile noastre bisericești ar putea îndemna spre „întoarcerea celuilalt obraz”. Vă adresez aceste rânduri pentru creștinii care cred în Biserica noastră Sfântă, nu doar pentru ortodocșii care au fost ieri la referendumul pentru familie, ci și pentru catolici, protestanți, neoprotestanți, evanghelici-luterani, greco-catolici, evrei, poate și musulmani. Cu toții am susținut campania pentru familia creștină, mai ales că în Timișoara, oraș martir, s-a murit cu rugăciunea „Tatăl nostru” pe buze, pentru democrație, pentru libertate și pentru pluralitatea opiniilor (religioase, politice, sociale). Ca oameni ai Bisericii, clerici și credincioși deopotrivă, avem obligația de a susține familia creată de Dumnezeu și binecuvântată de Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă nu am face acest lucru, ar însemna că ne dezicem de principiile credinței și ale moralei evanghelice, precum și de valorile neamului nostru românesc. Așadar, nu mi-e rușine, domnule profesor, că prin poziția mea am susținut familia creștină în esența sa, chiar dacă cu privire la aceasta mai avem încă multe de învățat. Familia creștină a fost, este și va fi pentru mine personal și pentru Biserica din care fac parte un proiect de țară, pe care îl voi susține din adâncul ființei mele”, a declarat mitropolitul Banatului.

De asemenea, ÎPS Ioan Selejan a precizat că poziția bisericii și a consiliului consultativ al cultelor religioase recunoscute în România față de referendumul pentru familie nu are legătură cu politica.

„Domnule profesor Vasile Popovici, eu sunt călugăr, am fost mulți ani în mănăstire, am slujit două decenii la frații români din munții Covasnei și Harghitei, după care, la chemarea credincioșilor și a clericilor bănățeni, am venit la Timișoara. Știu că Banatul, spațiu multiconfesional, multietnic și multicultural, are o cultură regională multiseculară, care poartă pecetea unicității. Respect această cultură, așa după cum respect credința fraților aparținători altor confesiuni creștine. De aceea, aș fi fost bucuros dacă, înainte de a scrie că sunt „anti-ecumenic într-o Timișoară ecumenică”, i-ați fi întrebat pe reprezentanții cultelor religioase și ai comunității israelite despre bunele relații pe care le avem. Cât despre „reîntoarcerea la operele sociale” regret, de asemenea, că nu v-ați informat cu privire la casele pe care le-am construit sau le-am cumpărat pentru familiile nevoiașe din Banat, inclusiv pentru cele cu aparținători în penitenciar. Prin aceste rânduri nu încerc să mă justific, ci încerc să arăt cât de importantă este implicarea mea în viața cetății noastre și a Banatului în care trăim cu toții. Precizez, totodată, că poziția Bisericii noastre și a Consiliului consultativ al cultelor religioase recunoscute în România față de referendum nu are legătură cu politica”, a mai afirmat mitropolitul Banatului.

Vasile Popovici, fost ambasador al României în Maroc şi Portugalia, i-a cerut Mitropolitului Banatului, unul dintre iniţiatorii referendumului pentru familie, să demisioneze din funcţie. „Nu uitaţi: e momentul, Părinte, să vă retrageţi la mănăstire”, a scris Popovici.

Pe de altă parte, fostul premier Sorin Grindeanu i-a luat, luni, apărarea Mitropolitului Banatului şi consideră atacul profesorului Vasile Popovici la adresa lui Ioan Selejan ca fiind de neînţeles.

Citește și: Ședință de ULTIMĂ ORĂ în PSD: Liviu Dragnea a chemat deputații la discuții UPDATE Decizia CHEIE luată .

 

La slujba de Crăciun oficiată de Mitropolitul Banatului, în anul 2015, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, ÎPS Ioan Selejan le-a cerut credincioşilor să susţină o iniţiativă de modificare a articolului din Constituţie care se referă la familie. Mai exact, să se precizeze clar că familia este uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.