Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ: Președintele Iohannis retrimite la Parlament o lege importantă. Explicații pentru Tăriceanu

iohannis semneaza

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis joi, 10 mai a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană.

Vă prezentăm textul integral al cererii:


București, 10 mai 2018

Domnului Călin Popescu Tăriceanu

Președintele Senatului

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,

formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană

Legea privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană instituie o schemă de ajutor de stat, în valoare de 60 de milioane euro echivalent în lei, asigurată din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care are ca obiect facilitarea accesului la finanțare în vederea realizării de învestiții pentru înființarea acestor centre. Analizând dispozițiile acestei legi, considerăm că acestea sunt de natură să creeze unele probleme în ceea ce privește claritatea și predictibilitatea normelor și să afecteze obligațiile ce-i revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, motiv pentru care se impune reexaminarea de către Parlament.

Art. 4 alin. (2) lit. a) din legea supusă reexaminării instituie posibilitatea, în anumite condiții, pentru tinerii fermieri sau fermierii care s-au instalat în cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de înscriere în Program, să beneficieze de o majorare a sprijinului acordat prin acest program. Cu toate acestea, sintagma „s-au instalat în cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de înscriere in Program” este lipsită de precizie, nefiind clar care este momentul la care această condiție se raportează. Astfel, nu se poate deduce cu ușurință dacă măsura vizează fermierii care s-au instalat în ultimii cinci ani sau cei care trebuiau să își demareze activitatea cu cel puțin cinci ani înainte. De asemenea, considerăm că expresia „s-au instalat" este neclară, putând da naștere mai multor interpretări, acesta fiind improprie utilizării într-un text legislativ.

Art. 8 alin. (1) din legea supusă reexaminării prevede că schema de ajutor de stat prevăzută prin această lege se notifică Comisiei Europene dar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în situația în care decizia Comisiei Europene conține prevederi noi sau diferite față de schema notificată, prevederile schemei de ajutor de stat se completează și/sau se modifică în mod corespunzător. Întrucât legea instituie o schemă de ajutor de stat, pentru respectarea art. 148 alin. (2) din Constituție, este necesar ca această prevedere să fie compatibilă cu legislația Uniunii Europene în domeniu, mai precis să respecte prevederile art. 107 alin. (3) și art. 108 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Ajutorul de stat în discuție fiind un ajutor nou, în sensul art. 1 lit. c) din Regulamentul UE 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din TFUE, orice proiect de acordare a unui ajutor nou se notifică în timp util Comisiei de către statul membru în cauză, iar ajutorul de stat nu poate fi acordat decât în cazul în care Comisia a adoptat sau se consideră că a adoptat, o decizie de autorizare a acestuia.

Învederăm, totodată, că prevederile art. 108 din TFUE au fost preluate în legislația națională de Ordonanța de urgență nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, care la art. 3 alin. (1) și (2) dispune că orice intenție de instituire a unei măsuri de ajutor de stat nou se notifică Comisiei Europene, iar ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, poate fi adoptat și acordat numai după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

În concluzie, față de cele arătate mai sus, considerăm că adoptarea Legii privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană se poate face numai ulterior primirii deciziei Comisiei Europene, în caz contrar existând riscul ca ajutorul de stat să fie acordat cu încălcarea legislației cadru interne din domeniu, precum și a normelor europene în materie.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

Vezi și: Minunea coacăzelor negre: Te ajută să slăbeşti, să ai un ten frumos şi previn îmbătrânirea .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.