DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ULTIMA ORĂ Secția de procurori din CSM face ȘEDINȚĂ

csm

Secția de procurori din CSM a programat o ședință importantă pentru luni, la ora 12:30. Pe ordinea de zi figurează câteva subiecte extrem de delicate. Asttfel, potrivit unui comunicat remis redacției STIRIPESURSE.RO, procurorii din CSM vor discuta două plângeri prealabile. Va fi expus punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios privind plângerea prealabilă formulată de Inspecţia Judiciară prin care solicită revocarea în parte a Hotărârii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 686/31.10.2017.

Totodată, va fi abordată și suspendarea din funcţie a doamnei Moraru Iorga Mihaiela, procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală.

Citește și: A fost făcut public! Cât de bogată este, de fapt, „VOCEA” premierului Dăncilă

Iată lista completă a subiectelor aflate pe ordinea de zi:

1. 2461/2018 CONTINUARE ACTIVITATE:

1. Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 1654/2018 privind cererea formulată de doamna BENEDEK ANDREEA MANUELA, prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov de continuare a activităţii după încetarea mandatului în funcţia de conducere deţinută.

2. Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 1451/2018 privind cererea formulată de domnul PECINCU ALEXANDRU CRISTIAN, prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Citește și: Nimeni NU va PIERDE niciun ban! Ministrul Eugen Teodorovici anunță că a găsit RĂSPUNSUL

3. Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 1452/2018 privind cererea formulată de doamna PASCAL CARMINA NELICA, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

4. Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 1382/2018 privind cererea formulată de doamna APOSTOL MIHAELA, procuror şef secţie urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Citește și: Mihai Bendeac, decizie RADICALĂ! Actorul a anunțat SFÂRȘITUL

5. Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 2328/2018 privind cererea formulată de domnul BURCĂ ION DANIEL, prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

6. Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 2353/2018 privind cererea formulată de doamna DINULESCU GABRIELA, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.

Citește și: Dezvăluire ȘOCANTĂ a lui Mihai Gâdea! Ce i s-a întâmplat directorului Antena 3

7. Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 2969/2018 privind cererea formulată de doamna ŞIPOŞ DIANA LUMINIŢA, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud.

8.Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 2009/2018 privind cererea formulată de doamna PĂPUREANU MIHAELA LILIANA, procuror şef serviciu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citește și: Ce se va întâmpla cu DOCUMENTUL MOMENTULUI – Ministrul Finanțelor oferă ULTIMELE detalii

9. Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 2762/2018 privind cererea formulată de domnul ŞANDRU IOAN, procuror şef serviciu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2. 3164/2018 Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.2174/2018 privind avizarea numirii la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a procurorilor declaraţi admişi la interviul din 25 ianuarie 2018.

Citește și: Ieșire VIOLENTĂ a Elenei Udrea, după declarațiile făcute de Kovesi! „Nu mi-a trecut prin cap să filmez gențile cu bani”

3. 3459/2018 Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.3147/2018 privind avizarea numirii la Direcţia Naţională Anticorupţie a procurorilor declaraţi admişi la interviul din data de 30 ianuarie 2018.

4. 2501/2018 PLANGERE PREALABILA:

Punct de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 26656/2017 privind plângerea prealabilă formulată de petenta Inspecţia Judiciară prin care solicită revocarea în parte a Hotărârii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 686/31.10.2017.

Citește și: Creșterea economică STIMULEAZĂ angajatorii! Cine va crea mii de locuri de muncă în acest an

5. 3611/2018 Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 25416/2018 privind suspendarea din funcţie a doamnei Moraru Iorga Mihaiela, procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.