Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ: Şef din ANAF, urmărit penal de DNA

Sigla DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de STROE DAN, la data faptelor director al Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne din Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.

Anterior, în aceeași cauză, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale a inculpatului STROE DAN, în aceeași calitate, sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de trafic de influență şi instigare la spălare a banilor.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iulie 2011-februarie 2012, suspectul Stroe Dan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri suma totală de 6.922.790 lei (3.020.588 lei, 1.257.902 lei și 2.644.300 lei), reprezentând prețul influenței pe care acesta din urmă ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuții în procedura de achiziție, în vederea adjudecării, de către societățile celor trei persoane, a unor licitații având ca obiect achiziționarea de către instituția publică a unor produse software.

Banii respectivi (reprezentând 10% și 20% din valoarea contractelor) ar fi fost remiși funcționarului indirect, prin transfer bancar, în contul unor societăți indicate și controlate de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii.

Într-unul dintre cazuri, funcționarul public l-ar fi determinat pe administratorul uneia dintre societățile agreate să încheie contractele respective în scopul de a disimula originea ilicită a sumelor pretinse și primite.

Suspectului Stroe Dan i s-a adus la cunoştință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Anterior, în cursul anului 2016, într-o altă cauză penală,  Stroe Dan a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției, ce a fost admis de Tribunalul București care l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.