Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sute de mii de români se pot pensiona cu doi ani mai devreme

Wall-Street.ro
obligatiuni bani

Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat marți, 23 mai, proiectul de lege pentru modificarea alin.(5) al art.65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Florian Coldea și George Maior vor fi audiați în comisia parlamentară privind alegerile din 2009

Potrivit legii, „persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Slatina, Turnu Măgurele şi Râmnicu Vâlcea pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin.(4).”

Proiectul de lege a fost propus de deputatul PNL Gigel Ştirbu și senatorul PSD Paul Stănescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.