Managerii de active şi firmele financiare din Uniunea Europeană mai au la dispoziţie doar o săptămână pentru înregistrarea în Regatul Unit, dacă doresc să îşi continue activitatea în lipsa unui acord pentru Brexit, a avertizat joi o oficialitate din cadrul autorităţii britanice de supraveghere financiară potrivit Agerpres.
Nausicaa Delfas, director executiv pentru activităţi internaţionale al Financial Conduct Authority (FCA, autoritatea pentru conduită financiară), citată de Reuters, a declarat că notificările din partea firmelor europene pot fi depuse doar până pe 28 martie, cu o zi înaintea datei programate pentru Brexit.
Premierul britanic Theresa May se afla joi la Bruxelles, pentru a-i convinge pe şefii de state şi guverne din Uniunea Europeană să amâne data-limită pentru retragerea Regatului Unit din UE.
Delfas a precizat că până acum peste 1000 de companii financiare din UE şi-au anunţat decizia de a beneficia de "regimul de permisiuni temporare" din Regatul Unit, care le va permite să opereze timp de trei ani în cazul în care nu se va ajunge la un acord pentru Brexit. În acest interval, firmele pot solicita o nouă licenţă.
Ultima săptămână pentru înregistrarea firmelor financiare din UE în cazul unui brexit fără acord
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

1.735
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.735

2.801
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.801

3.000
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.000

3.711
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.711

3.003
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.003

1.054
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.054

5.833
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.833

2.359
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.359

3.515
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.515

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.293
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.293

1.836
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.836

46
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
46
















Comentează