Ultima variantă a legii privind măsurile fiscal-bugetare: Marcel Ciolacu vine în fața Parlamentului

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 26-09-2023

Actualizat: 26-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Premierul Marcel Ciolacu a trimis Parlamentului Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, prin care se vor efectua reforme în sistemul bugetar, dar se va reașeza și fiscalitatea în România.

Premierul Marcel Ciolacu va angaja răspunderea Guvernului în fața Parlamentului pe acest proiect de lege.

Parlamentarii vor depune amendamente la acest proiect de lege, iar ulterior se va merge în Parlament pentru angajarea răspunderii.

CONSULTAȚI AICI PROIECTUL DE LEGE

Expunerea de motive

În prezent, în ceea ce privește politica bugetară, pentru România a fost declanșată procedura de deficit excesiv (EDP) întrucât deficitul ESA a depășit pragul stabilit de reglementările europene de 3% din PIB în anul 2019. Traiectoria de ajustare asumată de țara noastră prin intermediul Programului de convergență 2022-2025 prevede ca deficitul bugetar (în termeni ESA) să nu depășească 8% din PIB în 2021, 6,2% din PIB în 202 și respectiv 4,4% din PIB în 2023.

Noile regulamente europene privind utilizarea fondurilor externe nerambursabile, cât și cele rambursabile alocate unui stat membru prevăd în cuprinsul acestora o serie de măsuri de corelare cu principiile bunei guvernanțe economice. Astfel, în cazul fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, în conformitate cu prevederile articolului 19 din cadrul Regulamentului (UE) 2021/1060* sunt prevăzute sancțiunile aplicabile statului membru care pot duce până la suspendarea parțială a fondurilor europene. Acesta este completat de prevederile articolului 10 din cadrul regulamentului (UE) 2021/241**, unde în cazul Mecanismului de Redresare și Reziliență, Comisia prezintă Consiliului o propunere de suspendare totală sau parțială a angajamentelor sau plăților în cazul în care Consiliul decide, în conformitate cu articolul 126 alineatul (8) sau alineatul (11) din TFUE, că un stat membru nu a luat măsuri efective pentru a-și corecta deficitul excesiv, cu excepția cazului în care a stabilit existența unei recesiuni economice grave în Uniune în ansamblul său, în înțelesul articolului 3 alineatul (5) și al articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului.

În acest sens, pe parcursul anului 2023, începând cu luna februarie în cadrul întâlnirilor dintre reprezentanți Comisiei Europene – SG Recovery/DG ECFIN și cei ai Guvernului Romaniei, respectiv Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Finanțelor a fost menționată situația fiscal-bugetară a României.

Conform discuțiilor cu reprezentanții CE din ultimele luni rezultă că este necesar un pachet de măsuri care să permită menținerea și reducerea deficitului bugetar, pentru evitarea unor măsuri de sancțiune ce se pot transpune în suspendarea fondurilor europene alocate României. În ceea ce privește implicațiile aferente proceduri de deficit excesiv, Comisia a avertizat în discuțiile cu reprezentanții Guvernului că dacă situația nu se redresează prin măsuri suficiente, nu există altă opțiune decât să concluzioneze că România nu a întreprins măsuri eficiente ca răspuns la Recomandarea Consiliului, cu toate consecințele asociate (pentru procedura de deficit excesiv și, eventual, pentru accesul la fondurile UE).

În cadrul corespondenței purtate cu reprezentanții CE, în perioada iulie-septembrie 2023 au fost transmise și o serie de mesaje electronice prin care reprezentanții CE îndeamnă autoritățile prin statuarea situației de fapt să adopte în termen cât mai rapid pachetul de măsuri fiscal-bugetare prin care să se poată realiza progrese în ceea ce înseamnă revenirea în țintele de deficit bugetar. Ca urmare a discuțiilor constructive Guvernul împreună cu reprezentanții au agreat să convergem către un pachet de reforme, adoptat până la sfârșitul anului 2023 (adică înainte de următoarele etape în cadrul procedurii de deficit excesiv), care ar contribui la asigurarea conformității cerințelor cu Decizia de Implementare a Consiliului aferentă PNRR al României și în readucerea deficitului bugetar al României pe o traiectorie sustenabilă.

În acest context, întrucât din situația descrisă mai sus, pentru a rezolva problema de deficit bugetar dar și de sustenabilitate a finanțelor publice precum și pentru a evita riscul de suspendare a fondurilor alocate prin PNRR și Politica de Coeziune sau de creștere a costului finanțărilor pentru refinanțarea datoriei publice cât și pentru finanțarea deficitului bugetar sunt necesare măsuri care au ca obiectiv general consolidarea fiscal-bugetară a României prin administrarea eficientă a veniturilor publice dar și pentru utilizarea eficientă a resurselor alocate pentru finanțarea cheltuielilor publice, inclusiv măsuri de combatere a evaziunii fiscale dar și pentru gestionarea eficientă a patrimoniului și resurselor minerale și naturale aflate în proprietatea Statului Român

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri