Ultimele două loturi ale sectorului Buzău-Focşani, parte din Autostrada Moldova (A7), vor fi lansate în licitaţie săptămâna aceasta, a notat luni seara, pe pagina sa de Facebook, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, după întâlnirea bilunară cu echipa tehnică de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), conform Agerpres.
"Le-am cerut să impună un ritm alert care să permită finalizarea lucrărilor chiar înainte de termenii contractuali! În martie începe oficial sezonul de construcţii şi nu ne mai permitem noi întârzieri în execuţia lucrărilor demarate. Este obligaţia CNAIR să identifice problemele şi să găsească soluţii pentru a evita apariţia blocajelor. În paralel, continuăm procesul de modificare a legislaţiei pentru a putea debloca situaţiile care intervin în derularea proiectelor şi am cerut CNAIR să vină cu propuneri clare", a scris Grindeanu.
Cu acest prilej, şeful de la Transporturi a trecut în revistă şi stadiul proiectelor în derulare.
"Săptămâna aceasta se lansează în licitaţie ultimele două loturi ale sectorului Buzău-Focşani (parte din A7). Activitatea în şantiere: sunt constructori care lucrează inclusiv în perioada de iarnă, dar sunt şi şantiere care au o evoluţie slabă. Cei care sunt în întârziere trebuie să recupereze timpii pierduţi. Am să verific în continuare toate şantierele şi am să ofer sprijin acolo unde soluţionarea problemelor ţine de minister. Acest lucru este valabil şi la contractele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate şi a Proiectelor Tehnice. Îmi doresc însă şi ca antreprenorii să fie, la rândul lor, corecţi şi să respecte contractele semnate!", a adăugat Sorin Grindeanu.
Construcţia autostrăzii Buzău - Focşani intră în faza de licitaţie, odată cu transmiterea în sistemul de achiziţii publice - SICAP a anunţului de participare pentru construcţia tronsoanelor 1 şi 4, a scris, pe 1 februarie, tot pe pagina sa de Facebook, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.
"Astăzi a fost transmis spre SICAP Anunţul de Participare la licitaţia pentru construcţia tronsoanelor 1 şi 4 - Tronsonul 1 (4,60 km): Buzău - Vadu Paşii, Tronsonul 4 (10,94 km): Mândreşti Munteni - Focşani Nord. Autostrada Buzău - Focşani este una din secţiunile Autostrăzii Moldova (A7) şi face parte din Coridorul 3 - Bucureşti - Regiunea NE (Moldova) (OR3). Cele două tronsoane vor fi construite în 20 de luni de la data semnării contractului cu finanţare prin PNRR", a precizat Grindeanu.
Potrivit oficialului, la momentul actual, documentaţia pentru tronsoanele 2 şi 3 se află la ANAP, pentru verificare, iar în cel mai scurt timp va fi transmis spre SICAP anunţul de participare la licitaţie. Segmentele respective de autostradă vizează tronsonul 2, în lungime de 30,80 km - între Vadu Paşii şi Râmnicu Sărat, respectiv tronsonul 3, pe o distanţă de 36,10 km, ruta Râmnicu Sărat - Mândreşti Munteni.
Proiectul Autostrăzii Buzău - Focşani are o valoare de 7,26 miliarde de lei (inclusiv TVA), este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind prevăzut în Master Planul de Transport General.
La finalizarea lucrărilor, Autostrada Buzău - Focşani (al doilea segment al Autostrăzii Moldova) va avea o lungime de 82,44 de km.
Ultimele două loturi ale sectorului Buzău-Focşani, parte din Autostrada Moldova, vor fi lansate în licitaţie săptămâna aceasta
București
10°C
Articole Similare

1.734
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
1.734

2.120
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.120

40
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
40

2.912
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
2.912

3.345
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.345

61
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
61

20
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
20

5.633
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
5.633

25
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
25

1.310
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.310

87
Mașinile electrice, noua țintă fiscală: Taxe de drum în mai multe țări occidentale
87

4.682
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
4.682

2.463
Conflictul din Iran este o binecuvântare pentru „mașina de război” a Rusiei. Și nu este vorba doar despre petrol
2.463
















Comentează