Sunt ultimele ore în care cei care l-au apreciat pe Mircea Lucescu își pot lua adio de la marele antrenor. Sicriul cu trupul neînsuflețit rămâne la arena națională până la ora 20:00 în a doua zi de priveghi pentru fostul mare antrenor.
Încă de la primele ore oamenii au venit să-și prezinte un ultim omagiu, iar Răzvan Lucescu i-a primit pe fiecare. Nu a plecat nicio clipă de lângă sicriul tatălui său, și a dat mâna cu toată lumea fie că erau politicieni, sportivi sau suporteri.
UPDATE. A ajuns și Rinat Akhmetov
Cel mai bogat om din Ucraina își prezintă omagiile. Patronul lui Șahtior a lucrat timp de 12 ani cu Mircea Lucescu la formația din Donețk.


UPDATE. Gică Hagi a venit din nou, din nou, la Arena Națională.


UPDATE. George Copos au ajuns la stadion

În jurul orei 16.40 a ajuns delegația Universității Craiova. Sorin Cârțu și Filipe Coelho s-au închinat lângă sicriu

UPDATE. A început ploaia în București, dar oamenii nu pleacă de la stadion
UPDATE. Rinat Ahmetov a ajuns în România și va merge la Arena Națională.
”Am venit să-mi iau rămas bun de la prietenul meu. E o tragedie. Am petrecut 12 ani împreună, am câștigat 22 de trofee, inclusiv Cupa UEFA. A fost prietenul meu și mă mândresc că mi-a fost prieten. Ar trebui să fiți mândri că l-ați avut pe Mircea Lucescu, un mare antrenor și un mare om”, a declarat Rinat Akhmetov, pentru Digi Sport.
UPDATE. În jurul orei 16.10 la stadion a ajuns și Gică Popescu. Fostul căpitan al naționalei a sărutat sicriul lui „Il Luce” și l-a salutat pe Răzvan Lucescu.
Gică Popescu: „E omul care nu a dat niciodată un verdict greșit. Pleacă cel mai titrat antrenor român. Rar m-am simțit foarte emoționat pe Camp Nou. Aseară mi-au tremurat genunchii când l-am văzut pe ecran.
E unul dintre cei mai importanți antrenori din Europa, a câștigat 36 de trofee. Noi avem talentul să scoatem la iveală adevăratele valori după ce nu le mai avem. Va rămâne un exemplu de pasiune. Nu am văzut o altă persoană care să iubească astfel fotbalul”.

Imagini LIVE mai jos
Printre primii care au ajuns la Arena Națională a fost premierul Ilie Bolojan.

„Sunt aici în semn de respect pentru munca unui om cu o carieră impresionantă. Dumnezeu sa îl odihnească”, a spus Bolojan la plecare.
Craiova Maxima
Au urmat foștii mari jucători ai Universității Craiov. Rodion Cămătaru, Aurel Țicleanu și Silviu Lung Sr.

Dmytro Chyhrynskyi a venit să-și ia rămas bun de la fostul antrenor
Dmytro Chyhrynskyi, fostul fundaș central de la Șahtior, a venit să-și ia rămas bun de la Mircea Lucescu, alături de care a câștigat Cupa UEFA în 2009.
„Vreau să îi mulțumesc pentru rolul avut în viața mea. A fost un profesor, un mentor. Un maestru pentru noi toți. Cred că acum vom înțelege, în final, cât de mare a fost și ce moștenire mare a lăsat în fotbal și tuturor celor pe care i-a antrenat. Am o mare recunoștință pentru el. Am fost binecuvântat să fie antrenorul meu atâția ani”, a spus Chyhrynskyi.
A urmat Mihai Covaliu președintele COSR, care a adus o coroană de flori. La câteva minute au urmat de Dumitru Dragomir și Daniel Pancu.
Dumitru Dragomir: ”A fost mare pe pământ. cred că e mare şi în Rai. cred că face antrenament şi acolo şi ne aşteaptă şi pe noi cei care am lucrat în sportul ăsta care distruge vieţi, dar aduce atâtea satisfacţii. A fost aşa de mare încât nu ştiu dacă eu mai apuc un asemenea antrenor, în 20-30 de ani cât mai am de trăit. Toţi ne ducem, nimeni nu a stăpânit pământul. Vă doresc vouă să fiţi sănătoşi, iar lui linişte în pământ”.
În jurul orei 11, și-a facut apariția, Prokopchuk Ihor, ambasadorul Ucrainei în România.
Dani Coman și și-a putut stăpâni lacrimile.
Dănuț Lupu, unul dintre apropiații lui Lucescu, și-a prezentat și el omagiile.
În jurul orei 12.00 au sosit Marius Lăcătuș, Adrian Bumbescu și Ștefan Iovan, legendele Stelei, câștigători ai Cupei Campionilor, au adus două coroane de flori la sicriul lui Mircea Lucescu, fostul lor rival de la Dinamo.
Cătălin Predoiu „Am decis inițierea procedurilor legale pentru a numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”
„Ministerul Afacerilor Interne, precum și Clubul Dinamo București, întreaga familie a MAI, eu personal și toată conducerea clubului Dinamo, ne exprimăm respectul pentru omul, profesionistul desăvârșit și patriotul Mircea Lucescu, precum și regretul profund pentru plecarea prematură a dumnealui din această lume.
Marele Mircea Lucescu a revoluționat fotbalul românesc și a devenit o valoare națională recunoscută în întreaga lume. În semn de respect pentru aceste lucruri minunate pe care le-a adus în fotbalul românesc, am decis inițierea procedurilor legale pentru a numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”, a declarat Predoiu.

Tot în jurul prânzului au sosit familia Iordănescu.
Edward Iordănescu: „A fost un om care s-a născut, a trăit şi a murit pentru fotbal. A modelat generaţii şi s-a dedicat total. Sper ca noile generaţii să se uite mai atente şi să se inspire de la astfel de oameni. Tata este efectiv la pământ. Răzvan ne-a prins de mâini şi ne-a spus: Petreceţi cât mai mult timp împreună”.
A urmat Marius Șumudică.
„O săptămână tristă din toate punctele de vedere. Am văzut tot felul de comentarii că „cerul s-ar fi deschis”. Ar fi nedrept pentru alți oameni care au decedat în alte perioade, fiindcă toată lumea este judecată la fel. În fond, rămân doar faptele pe care le-ai făcut.
Ce aș putea spune despre domnul Lucescu? În primul rând, partea umană: un om extraordinar, care a ajutat mereu pe toată lumea, care te învăța să trăiești, încerca să-ți ridice nivelul cultural și nu cred că a făcut rău nimănui. A dat tuturor tot ce avea mai bun.
Latura profesională nici nu știu dacă mai trebuie să o amintesc. Este cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor. Dacă s-ar fi născut în altă țară, i s-ar fi spus „Sir Mircea Lucescu”. Un domn din toate punctele de vedere. Ziarele din toată lumea au scris pagini întregi despre el. Asta înseamnă să ai valoare, să-ți pui amprenta asupra acestui fenomen.
Nea Mircea, când te vei ridica sus și vei fi acolo, să știi că noi am rămas aici. Te-am iubit, vei fi veșnic în inima mea. M-ai făcut antrenor, m-ai făcut om și nu voi uita niciodată lucrurile astea.
Nu am fost lăsat să-l văd la spital, nu am reușit să ajung unde era dânsul. Îmi pare rău și este regretul vieții mele că nu am reușit să ajung”, a declarat Șumudică.

Coroană și din partea familiei Corioni
Coroană din partea Familiei Corioni. Gino Corioni a fost cel care i-a adus la Brescia pe Hagi și Mircea Lucescu.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a venit cu o coroană specială
„Condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească. Am avut ocazia să-l cunosc, un om mare, formator de generații, care și-a pus amprenta asupra fotbalului românesc. Două cluburi importante din București, Rapid și Dinamo, sunt indisolubil legate de numele lui”, a declarat Ciucu.
La catafalcul lui „Il Luce” au sosit și legende ale lui Dinamo, printre care Costel Orac, Ionel Augustin, Dumitru „Țețe” Moraru, Bogdan Stelea, Lică Movilă, Marin Dragnea și Florin Răducioiu.
Echipa Rapid la Arena Națională
La ora 14.00 la Arena Națională a ajuns și echipa Rapidului, în frunte cu acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu, dar și cu Marius Bilașco, noul director sportiv de la club.

Dobre, Borza, Petrila și Aioani, au colaborat recent cu „Il Luce” la națională.
„Offf... Este o zi grea. Am venit să-i aducem un ultim omagiu celui mai mare antrenor român. O zi tristă pentru tot fotbalul românesc și nu numai. Moment greu, pentru că a însemnat atât de mult și pentru Rapid, și pentru Dinamo, pentru echipa națională. Este o adevărată pierdere pentru fotbalul românesc.
Condoleanțe familiei, apropiaților, tuturor celor care au fost extrem de apreciați de domnul Lucescu. Pentru Rapid, cel puțin, va rămâne veșnic în inimile noastre. Este un moment greu, o dovadă că ultimul an și faptul că a avut atâtea supărări în ultima perioadă, poate și din cauza acestei nereușiri a calificării la Campionatul Mondial, l-au afectat și a ajuns poate să moară mai repede decât ar fi trebuit.
Este păcat, pentru că e un om care a pus în slujba fotbalului absolut tot ce a avut. Din păcate, nu mai este printre noi. Condoleanțe tuturor celor din familie, Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat Angelescu.
Traian Băsescu și-a luat adio
La 14:30 a venit la catafalc și Traian Băsescu. Răzvan și Băsescu s-au uitat la distincțiile pe care fostul președinte al României i le-a oferit lui „Il Luce” în 2009, după ce acesta a câștigat Cupa UEFA cu Șahtior.
„Am de spus un singur cuvânt: respect pentru Mircea Lucescu. A avut o viață extraordinară, dedicată sportului și României”, a transmis, succint, Băsescu, la plecare.

Florin Răducioiu: „Era un om de o cultură extraordinară”

„Este un patrimoniu unic pe care îl lasă Mircea Lucescu, din punct de vedere uman, fotbalistic și cultural. Era de o cultură ieșită din comun. Este clar că sunt două aspecte: cel fotbalistic, trofee câștigate datorită inteligenței și viziunii sale, și, pe de altă parte, omul Lucescu.
Era un om de o cultură extraordinară, vorbea 5-6 limbi. Rămânem cu un mentor al multor generații, oameni recunoscători lui, realizați în viață datorită lui. Sunt foarte dureroase aceste zile. Am foarte multe amintiri cu el, poze pe care o să le postez. Am pus ochelarii pentru că sunt foarte emoționat. I-am mulțumit întotdeauna.
Nu am avut cum să-l văd la Istanbul, să vorbesc cu el. Dezamăgirea a fost mare. Dacă el nu ar fi fost, nu aș mai fi fost aici, în fața voastră. Era ultimul său obiectiv, calificarea la Mondial, și ar fi dorit să închidă cariera cu această calificare, care rămâne blestemată.
Inima lui, deja șubredă, l-a marcat mult. Știa bine despre ce e vorba, că nu va fi simplu. Din păcate, nu a reușit. Însă nimic nu poate umbri o carieră unică”, a declarat Răducioiu
Delegația FCSB, la Arena Națională
La ora 15:20 a ajuns la stadion și delegația de la FCSB,. Tănase și Târnovanu, foștii elevi ai lui „Il Luce” la națională, au condus delegația. Mihai Stoica, jucătorii și Mirel Rădoi l-au salutat pe Răzvan Lucescu. Antrenorul de la FCSB a schimbat câteva cuvinte cu tehnicianul lui PAOK.
În același timp cu FCSB a ajuns și Dinamo. Primii care au coborât din autocar au fost Zeljko Kopic și Andrei Nicolescu. Dinamo e singura echipă care nu a venit în haine negre la catafalcul lui Il Luce. Opruț și Cîrjan au adus o coroană uriașă cu roșu și alb.
Florentin Petre, legenda lui Dinamo și secundul lui Kopic, a plâns la intrarea pe stadion.
“În primul rând, o pierdere uriașă pentru România. Lucescu a fost o persoană foarte importantă și pentru fotbalul mondial, implicat în creșterea jucătorilor și în dezvoltarea jocului. La nivelul lui de succes și de trofee, vorbim despre ceva incredibil. L-am întâlnit de câteva ori, am avut unele discuții și a fost o onoare să-i simt nivelul de energie. O persoană extraordinară, cu personalitate, foarte conectată cu spiritul lui Dinamo. Cuvintele lui ne-au adus multă încredere. Condoleanțe“, a spus antrenorul alb-roșiilor.

Și Dani Coman și-a luat adio de la Mircea Lucescu





























Comentează