Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultimul DOCUMENT întocmit de Tudorel Toader va fi pe masa miniștrilor, în ședința de Guvern

Inquam Photos / Octav Ganea
Guvern Tudorel Toader

STIRIPESURSE.RO vă prezintă proiectele de acte normative care vor fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 18 aprilie 2019.

Guvernul va dezbate în ședința de joi mai multe acte normative, printre care și proiecte de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Autostrada Lugoj-Deva” sau a obiectivului de investiții „Sala Polivalentă Municipiul Pitești”.

Citește și: Mega-lovitură pentru Gică Popescu! Va fi executat silit pentru o sumă colosală

Pe ordinea de zi a ședinței de joi a Executivului apar mai multe proiecte de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind mai multe obiective de investiții. Printre acestea se numără și Autostrada Lugoj-Deva sau sala Polivalentă Municipiul Pitești.

Un alt proiect de hotărâre prevede aprobarea participării României, prin Ministerul Apărării Naţionale, ca membru cu drepturi depline, în cadrul Centrului european de transport aerian tactic.

Citește și: Judecătorii au decis! Radet a intrat în faliment:’Trebuie să mulțumim pentru asta Ministerului Energiei’

Guvernul va dezbate, de asemenea, o ordonanţă de urgenţă care reglementează normele de protecție împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale a secretelor comerciale.

Pe ordinea de zi a ședinței de joi apare și un proiect legislativ privind activitatea de emitere de monedă electronică. Proiectul reglementează condiţiile de acces la activitatea de emitere de monedă electronică şi de desfăşurare a acestei activităţi, condiţiile de desfăşurare a activităţii de prestare de servicii de plată de către instituţiile emitente de monedă electronică, supravegherea prudenţială a instituţiilor emitente de monedă electronică, precum şi regimul privind răscumpărarea monedei electronice.

Citește și: Adio, dosare penale! Cum ar putea scăpa Dragnea nepedepsit

Un alt proiect legislativ care va fi dezbătut de Guvern reglementează condiţiile de acces la activitatea de prestare a serviciilor de plată, supravegherea prudenţială a instituţiilor de plată și a furnizorilor specializați în servicii de informare cu privire la conturi, regimul privind transparenţa pentru condiţii şi cerinţe de informare privind serviciile de plată, precum şi drepturile şi obligaţiile corespunzătoare ale utilizatorilor serviciilor de plată şi ale prestatorilor de servicii de plată în contextul prestării de servicii de plată cu titlu profesional.

Totodată, miniștrii vor dezbate și un ultim document întocmit de Tudorel Toader din postura de ministru al Justiției: aprobarea negocierii Scrisorii de înţelegere privind avansul dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 2,5 milioane USD, pentru sprijinirea activităţilor preliminare realizării Proiectului de dezvoltare Cartierul pentru justiţie şi aprobarea semnării Scrisorii de înţelegere şi acordarea împuternicirii de semnare a acesteia ministrului finanţelor publice

Citește și: Mega-lovitură pentru Gică Popescu! Va fi executat silit pentru o sumă colosală

I. PROIECTE DE LEGI

1. PROIECT DE LEGE privind activitatea de emitere de monedă electronică

2. PROIECT DE LEGE privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative

3. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice

II. PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ

1. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative

2. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

III. PROIECTE DE HOTĂRÂRI

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Autostrada Lugoj-Deva"

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Drum de legătură DN 66A km 47+600 - km 66+204, Câmpu lui Neag - Cerna", judeţul Gorj

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale unui imobil aparţinând domeniului public al statului şi transmiterea unei părţi din acesta din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Satu Mare în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţii "Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare"

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea datelor de identificare a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei în administrarea tribunalelor

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind furnizarea activităţilor centralizate de achiziţii publice pentru unităţile sistemului administraţiei penitenciare

6. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.322/2013 privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea participării României, prin Ministerul Apărării Naţionale, ca membru cu drepturi depline, în cadrul Centrului european de transport aerian tactic

8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Giurgiu, Braşov şi Gorj, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora şi pentru modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea actualizării valorilor de inventar ale unor bunuri imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Iaşi, Arad, Brăila, Constanţa, Gorj, Vâlcea, Prahova, Vaslui şi municipiul Bucureşti

10.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea listei terenurilor agricole situate în extravilan pentru proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale: "Consolidarea sistemului de transport din România, între Oneşti-Isaccea şi inversarea fluxului la Isaccea" - Etapa 2

11.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art.6 alin.(6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor

12.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.142/2018 privind precursorii de droguri

13.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a unor imobile trecute în proprietatea publică a statului

14.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea descrierii tehnice şi a valorii de inventar pentru un imobil aflat în administrarea Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naționale

15.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Regiei Autonome ''Monitorul Oficial'', aflată sub autoritatea Camerei Deputaților, exercitată prin secretarul general al Camerei Deputaților

16.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii unor suprafeţe din imobilele aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Externe

17.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea

18.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

19.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea Anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 974/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Alba, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Alba

20.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al oraşului Petrila, judeţul Hunedoara

21.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Sală Polivalentă Municipiul Piteşti"

22.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Consolidarea, modernizarea, extinderea şi dotarea patinoarului artificial din municipiul Gheorgheni"

23.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Păuleşti, judeţul Satu Mare

24.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Cuza Vodă, judeţul Constanţa

25.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Vorniceni, judeţul Botoşani

26.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Ştiubieni, judeţul Botoșani

IV. MEMORANDUMURI

1. MEMORANDUM cu tema:

- aprobarea negocierii Scrisorii de înţelegere privind avansul dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 2,5 milioane USD, pentru sprijinirea activităţilor preliminare realizării Proiectului de dezvoltare Cartierul pentru justiţie şi

- aprobarea semnării Scrisorii de înţelegere şi acordarea împuternicirii de semnare a acesteia ministrului finanţelor publice

2. MEMORANDUM cu tema: Înfiinţarea unui post de ataşat pe probleme de muncă şi sociale în cadrul Ambasadei României din Statul Israel

3. MEMORANDUM cu tema: Evaluarea naţională a îndeplinirii condiţiei favorizante ''Planificarea globală a transporturilor la nivelul corespunzător'', prevăzută prin propunerea de Regulament CE de stabilire a unor prevederi comune pentru o serie de fonduri UE post 2020 (CPR) şi măsuri necesare îndeplinirii acesteia

4. MEMORANDUM cu tema: Transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Bacău, judeţul Bacău, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea unui imobil, teren în suprafaţă de 237 mp, situat în Bacău, str. Cuza Vodă nr. 6, din domeniul public al municipiului Bacău în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bacău

5. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea transmiterii de către Guvern prin Secretariatul General al Guvernului, a unei cereri către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, privind adoptarea unei hotărâri ce are ca obiect transmiterea unui imobil în suprafaţă de 40.000 mp., situat în municipiul Bucureşti, sector 2, strada Fabrica de Glucoză, nr. 2-4 din domeniul public al municipiului Bucureşti, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale

 

V. INFORMĂRI

1. INFORMARE privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019-15 aprilie 2019

 

VI. PUNCTE DE VEDERE

1. PROIECTE DE PUNCTE DE VEDERE cu privire la 10 iniţiative legislative parlamentare

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.