Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULUITOR O comună din Timiș a fost încadrată, din greșeală, în scenariul roşu pentru deschiderea școlii, deși nu există bolnavi de COVID

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam școală elevi

Comuna Bara din judeţul Timiş a fost inclusă în scenariul roșu pentru deschiderea școlii, deşi nu există niciun bolnav de Covid. În statistici apar trei persoane infectate, care însă locuiesc la 30 de kilometri distanţă. Prefectul judeţului spune că vă reanaliza situaţia, anunță MEDIAFAX.

Cu o rată de infectare cu Covid de 6,43 la mia de locuitori, comuna Bara din judeţul Timiş a ajuns pe lista cu cele 43 de localităţi în care şcoala trebuie să înceapă după scenariul roşu.

În realitate, aici nu există nici o persoană bolnavă. Cei trei infectaţi care apar în statisticile naţionale şi judeţene sunt de fapt din Lugoj şi au viză de flotant în Bara, unde însă nu au locuit niciodată.

Citește și: Robert Turcescu îi desființează pe Vlad Voiculescu și pe Dacian Cioloș: ‘Țineți minte cuplul ăsta, că sunt Tovarășul și Tovarășa vremurilor noi’

Acum, autorităţile vor analiza din nou situaţia, pentru a scoate comuna din scenariul roşu, ceea ce le va permite copiilor să meargă la şcoală.

„În urma unor discuţii pe care le-am avut cu reprezentanţii DSP şi cu cei de la Primăria Bara s-a ajuns la concluzia că cei trei pozitivi de fapt nu locuiesc în comuna Bara. Ei au flotant în această localitate, dar pe deciziile de carantinare ei locuiesc şi sunt în carantină în localitatea Lugoj, acolo unde sunt şi monitorizaţi de structurile MAI pe perioada carantinei. Pe statisticile naţionale ei apar ca şi pozitivi la Bara, dar în realitate ei locuiesc şi sunt în carantină în localitatea Lugoj”, a declarat Liliana Oneţ, prefectul judeţului Timiş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.