Armata rusă ”a respins cu succes” atacuri ale forţelor Kievului în patru zone ale frontului, şi anume în regiunile Doneţk (est), dar şi în Zaporojie (sud), anunţă Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, relatează AFP. Zece dintre aceste atacuri au fost respinse în apropiere de Bahmut (est), precizează ministerul.
Kievul anunţa sâmbătă seara că a lansat mai multe ofensive, cu succes, în estul Ucrainei.
Între timp, soldații ceceni au plecat din Rusia
Forţele speciale cecene Ahmat desfăşurate sâmbătă în regiunea rusă Rostov pentru a stopa înaintarea mercenarilor Wagner către Moscova au început duminică să revină pe poziţiile lor de luptă în estul Ucrainei, după ce liderul grupării de mercenari, Evgheni Prigoijin, a acceptat să pună capăt revoltei, a declarat un comandant cecen, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.
Conform comandantului citat, Apti Alaudínov, unităţile Ahmat revin progresiv pe frontul ucrainean, unde o parte a acestora au rămas şi după ce liderul cecen Ramzan Kadîrov le-a ordonat luptătorilor săi să participe la oprirea marşului grupării Wagner către Moscova, "fiind implicate numai acele unităţi care puteau fi înlocuite cu altele".
Comentează