Un adevărat infern a lovit mafia: Cel mai mare cartel de droguri din Columbia, bombardat masiv de armată / Mai mulți membri au fost doborâți

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 11-07-2025 23:06

Actualizat: 12-07-2025 02:10

Article thumbnail

Sursă foto: Chris Noble / Alamy / Profimedia

Un bombardament aerian al armatei a ucis joi cel puţin trei membri ai Clan del Golfo, cel mai mare cartel al drogurilor din Columbia, au anunţat vineri autorităţile locale citate de AFP, potrivit Agerpres.

Conform secretarului pentru securitate din din departamentul Antioquia din nord-vestul ţării, Luis Eduardo Martinez, bombardamentul a provocat o alunecare de teren care s-ar putea să fi îngropat şi alţi traficanţi.

Operaţiunea militară dintr-o zonă muntoasă dificilă, a fost a patra de acest gen de la începutul anului. Potrivit ministrului apărării, Pedro Sanchez, se estimează că rezultatul bombardamentelor aeriene de mare precizie a fost "neutralizarea" a cel puţin 30-40 de membri ai Clan del Golfo, organizaţie considerată cea mai mare producătoare mondială de cocaină.

Gruparea, care se autointitulează Armata Gaitanistă din Columbia, a fost fondată de supravieţuitorii unor foste miliţii de extremă dreaptă demobilizate în anii 2000 şi are în prezent peste 7500 de membri.

Columbia este principala sursă de cocaină din lume

content-image

Preşedintele Gustavo Petro a fost ales în 2022 după ce a promis că va încerca să dezamorseze conflictele armate din ţară printr-un dialog cu toate grupările - gherile, paramilitari şi narcotraficanţi.

Cu un an înainte de încheierea mandatului prezidenţial, negocierile nu au dus la niciun acord care să pună capăt luptelor după şase decenii, iar guvernul de la Bogota a lansat în cele din urmă o ofensivă militară.

Analiştii leagă această decizie de începutul celui de-al doilea mandat de preşedinte al SUA obţinut de Donald Trump. Americanii insistă pentru mai multă fermitate din partea Columbiei împotriva grupărilor armate implicate în traficul de cocaină. Washingtonul urmează să decidă în septembrie dacă ţara sud-americană va fi considerată în continuare aliată în lupta împotriva drogurilor.

Petro şi Trump s-au situat pe poziţii opuse de mai multe ori în ultimele luni, pe teme cum ar fi expulzarea migranţilor din SUA, taxele vamale şi un presupus complot pentru răsturnarea de la putere a preşedintelui columbian, cu sprijinul unor politicieni republicani americani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri