Un alt greu a fost adus la DNA! SURSE: Urmează să fie înștiințat că e suspect / UPDATE

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 29-08-2016

Actualizat: 29-08-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

UPDATE ”Domnul Nicolae se va prezenta de câte ori va fi chemat.”, a declarat avocatul chestorului Gheorghe Nicolae, fost șef DIPI.

 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Actualul șef al DIPI și un alt fost șef au fost convocați la DNA. După ei, un alt greu care a condus acest serviciu de informații, chestorul Gheorghe Nicolae, a ajuns la DNA. Fost şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) s-a prezentat luni după-amiaza la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Conform unor surse judiciare, procurorii urmează să îl înștiințeze că are calitatea de suspectîntr-un dosar disjuns din cel privindu-l pe fostul şef al Ministerului Afacerilor Interne,Gabriel Oprea.

El nu a dorit să facă declaraţii presei la intrarea în DNA.

Tot luni s-au mai prezentat în faţa procurorilor anticorupţie actualul şef al DIPI, Rareş Văduva, precum şi fostul şef al instituţiei, Gelu Oltean.

Citește și: Șeful Doi ș'un sfert va fi DEMIS: Dacian Cioloș urmează să facă o numire

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri