Un american a fost prins la vama Giurgiu când încerca să intre în România cu arme şi muniţie

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 02-12-2023

Actualizat: 02-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Romania TV

Un cetăţean american, în vârstă de 32 de ani, a încercat să intre în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, cu un autoturism care figura ca furat din Marea Britanie, iar în interiorul acestuia se aflau o armă cu aer comprimat, o arbaletă cu lunetă şi muniţia aferentă, conform Agerpres.

"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat la control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean din SUA, în vârstă de 32 ani, care se afla la volanul unui autoturism, marca Ford Ranger. Cu ocazia efectuării verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figura ca fiind furat, alertă emisă de către autorităţile din Marea Britanie în aceeaşi zi. În continuare, poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au procedat la verificarea în detaliu a autoturismului, ocazie cu care au descoperit o armă cu aer comprimat de calibrul 5,5 milimetri, o cutie metalică ce conţinea patru sute de diabolouri de calibru 5,5 milimetri, o arbaletă prevăzută cu lunetă, nouă săgeţi pentru arbaletă şi trei vârfuri metalice pentru săgeţi, pentru care bărbatul nu avea autorizaţie să le introducă pe teritoriul statului român", se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Inspectoratul Teritorial Giurgiu - Poliţia de Frontieră.

Autoturismul, estimat la o valoare de două sute de mii de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, iar şoferul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri