Un american a murit în timp ce se întorcea de pe vârful Muntelui Everest, crescând la trei numărul alpiniştilor care au murit în timpul sezonului de ascensiune din primăvara acestui an pe cel mai înalt vârf din lume, informează joi DPA, citând un responsabil local din domeniul turismului, potrivit Agerpres.
Americanul de 55 de ani a decedat miercuri pe partea sudică a vârfului, a declarat Gyanendra Shrestha, un responsabil de la tabăra de bază de pe Everest.
De asemenea, un căţărător irlandez ar fi murit după ce a căzut în "Zona Morţii", aflată la o altitudine de peste 8.000 de metri, iar un alpinist indian a decedat în timp ce cobora de pe Everest săptămâna trecută.
Miercuri, peste 200 de alpinişti au reuşit să ajungă în vârful masivului de 8.848 de metri, potrivit aceluiaşi responsabil.
Condiţiile meteorologice au fost extrem de neprielnice în acest an - vânturile puternice şi zăpada târzie întârziind încercările de a ajunge în vârf.
Cel puţin şapte alpinişti au murit pe alţi munţi de 8.000 de metri din Nepal în timpul sezonului de ascensiune de primăvară din acest an, care se desfăşoară între lunile aprilie şi mai.
Patru alpinişti indieni au decedat în timpul unor expediţii săptămâna trecută, doi pe Kanchenjunga, al treilea vârf ca înălţime din lume şi alţi doi pe Muntele Makalu, locul al cincilea în acelaşi top.
Printre alte victime se numără alpinişti din Bulgaria, Malaezia şi Nepal.
Sute de alpinişti încearcă să escaladeze Muntele Everest şi alte vârfuri din Himalaya în timpul sezonului de alpinism de primăvară, însă în fiecare an, muntele face victime în rândul curajoşilor
Un american a murit în timp ce se întorcea de pe vârful Muntelui Everest - Numărul morților din acest sezon a ajuns la trei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

50
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
50

257
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
257

328
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
328

2.165
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.165

1.285
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.285

1.441
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.441

2.471
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.471

616
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
616

1.321
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.321

1.408
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.408

1.534
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.534

31
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
31

1.140
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.140
















Comentează