'Califatul' instaurat de gruparea Statul Islamic (SI) în Siria şi Irak intră în al doilea an, în contextul în care comunitatea internaţională se dovedeşte incapabilă să oprească atrocităţile jihadiştilor, care au lovit recent Tunisia sau Kuweit, relatează AFP.
Gruparea, condusă de Abu Bakr al-Baghdadi, a anunţat la 29 iunie 2014 că va crea o formă de guvernământ islamic denumit 'califat' şi a dat asigurări că acesta 'va dura şi se va extinde'.
Într-un an, gruparea şi-a extins teritoriul pe care îl controlează în Siria şi Irak, în pofida formării unei coaliţii internaţionale conduse de SUA care vrea să-i eradicheze pe jihadişti.
Statul Islamic a reuşit de asemenea să creeze o reţea de grupări care îi sunt afiliate în întreaga lume şi încearcă să răspândească teroare şi în afara Siriei şi Irakului.
Săptămâna trecută, SI a revendicat un atac sinucigaş în Tunisia soldat cu moartea a 38 de persoane, în majoritate turişti străini. Gruparea este de asemenea suspectată că se află în spatele unui atentat sinucigaş asupra unei moschei şiite în Kuweit, soldat cu 26 de morţi.
Este posibil ca SI să fi servit de asemenea şi ca sursă de inspiraţie pentru autorul unui atac în Franţa, care şi-a decapitat şeful şi a încercat să-şi arunce în aer maşina într-o uzină de gaz.
"Nu este clar dacă aceste acţiuni sunt centralizate sau coordonate de către SI. Însă riscăm să vedem membri sau simpatizanţi ai SI care se întorc în ţările lor de origine după ce au fost instruiţi militar şi comit din proprie iniţiativă atacuri a căror amploare depinde de capacitatea, de mijloacele şi de oportunităţile lor", notează Yezid Sayegh, cercetător pentru Orientul Mijlociu în cadrul Centrului Carnegie.
Maniera în care SI îşi administrează teritoriul pe care îl controlează în Siria şi Irak stârneşte teamă şi oroare. Crimele sale în masă şi execuţiile brutale au devenit o marcă. Gruparea controlează circa jumătate din teritoriul sirian, dintre care o mare parte este nelocuit, şi aproape o treime din Irak.
Numai în Siria, SI a executat într-un an peste 3.000 de persoane, dintre care 1.800 de civili, inclusiv 74 de copii, a indicat duminică Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Bilanţul include şi cele 200 de persoane ucise în oraşul kurd Kobane (nord) în cadrul unui atac de săptămâna trecută şi cei 900 de membri ai tribului sunnit Shaitat care au fost ucişi în 2014 pentru că s-au opus jihadiştilor.
Nu este disponibilă nicio cifră exactă privind crimele comise în Irak, însă gruparea este suspectată că a executat mii de persoane, dintre care 1.700 de recruţi, în majoritate şiiţi, asasinaţi la nord de Bagdad.
Trebuie adăugaţi şi miile de morţi în luptele din Siria şi Irak, printre care rebeli sirieni, combatanţi kurzi şi militari în cele două ţări, precum şi membri ai miliţiilor şiite în Irak.
Adversarii jihadiştilor nu se pot mândri cu succese reale, şi cu siguranţă nu militarii irakieni, care au fost extrem de criticaţi pentru că şi-au abandonat poziţiile la mijlocul lui 2014.
Irakul "deţine, în principiu, forţe suficiente pentru a-şi controla teritoriul, însă problema este că toate forţele care luptă împotriva SI nu primesc instrucţiuni de la Bagdad. Unele acţionează după bunul plac, iar altele îşi primesc instrucţiunile din altă parte", observă Zaid al-Ali, autor al cărţii 'Lupta pentru viitorul Irakului'.
În Siria, numai forţele kurde, susţinute de coaliţia internaţională, au reuşit să administreze înfrângeri serioase grupării, deoarece, potrivit analiştilor, rebelilor le lipsesc armele de calitate, iar forţele regimului nu sunt motivate să lupte împotriva jihadiştilor.
La rândul ei, coaliţia internaţională nu se poate prevala decât de succese limitate, în contextul în care desfăşoară raiduri zilnice în Siria şi Irak şi antrenează armata irakiană. Ea a sprijinit trupele de la sol, care au reuşit să alunge SI din Kobane şi Tall Abyad în Siria, precum şi din Tikrit şi provincia Diyala în Irak.
Însă jihadiştii continuă să obţină victorii, notează AFP, cum a fost recenta capturare a oraşului antic Palmira în Siria sau capitala provincială Ramadi în Irak.AGERPRES
Un an de la instaurarea 'califatului' de către jihadiştii din ISIS în Siria şi Irak
Explorează subiectul
Articole Similare

1.451
Plan controversat readus în joc de Moscova: Rusia vrea plasarea Ucrainei sub administraţie internaţională
1.451

1.128
Donald Trump alocă cinci miliarde de dolari pentru Gaza și cere demilitarizarea completă a Hamas!
1.128

5.497
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
5.497

4.623
Mesajul guvernatorul Californiei stârnește reacții puternice: Trump a slăbit America și a unit Europa
4.623

5.709
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
5.709

2.938
Iranul vrea să cadă la un acord cu SUA: condiția Teheranului
2.938

4.290
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
4.290

3.932
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
3.932

5.586
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
5.586

3.318
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
3.318

5.978
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
5.978

9.512
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
9.512

3.860
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.860

















Comentează