Un angajat al unui parc de distracţii Disney din Florida a fost rănit după ce a oprit cursa unui fals bolovan de aproximativ 180 de kilograme, care se îndrepta spre public în timpul unui spectacol inspirat din universul "Indiana Jones".
Incidentul s-a produs marţi, iar forţa impactului l-a proiectat pe bărbat la pământ. Acesta a fost imediat ajutat de colegii săi, iar după ce s-a ridicat părea să sângereze la nivelul scalpului, potrivit Agerpres. Disney a confirmat că accidentul a avut loc în cadrul unui spectacol dedicat celebrului personaj Indiana Jones, precizând că obiectul a deviat de la traiectoria sa normală.
Un purtător de cuvânt al companiei a declarat vineri pentru AFP că siguranţa este o prioritate pentru grup şi a anunţat că elementul respectiv din spectacol va fi modificat după finalizarea evaluării incidentului de către echipa de securitate.
Scena bolovanului imens care îl urmăreşte pe Indiana Jones este una dintre cele mai emblematice din filmul "Indiana Jones şi Căutătorii Arcei Pierdute", lansat în 1981, primul din celebra serie de aventură regizată de Steven Spielberg, cu Harrison Ford în rolul principal.





























Comentează