Un angajat al Trezoreriei Braşov a fost depistat ca fiind infectat cu coronavirus, iar toţi colegii cu care acesta a intrat în contact s-au autoizolat la domiciliu, conform unui comunicat al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Braşov, potrivit Agerpres.
Citește și: Scuza senatorului amendat pentru că a condus cu viteză: mergeam să îmi fac testul pentru COVID 19
"Un caz pozitiv de infectare cu coronavirus a fost confirmat în cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Braşov - Trezoreria Braşov, care a fost comunicat şi Direcţiei de Sănătate Publică. Precizăm că funcţionarul în cauză nu desfăşura activitate cu publicul. Au fost dispuse, ca măsuri imediate, dezinfecţia tuturor spaţiilor din cadrul DGRFP Braşov, izolarea la domiciliu a angajaţilor care au avut contact cu persoana diagnosticată pozitiv, informarea structurilor din subordine pentru adoptarea oricăror măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus (COVID-19)", se arată în comunicatul citat.
De asemenea, conform sursei citate, conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală "urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei actuale şi întreprinde toate măsurile necesare astfel încât atât contribuabilii, cât şi angajaţii, să fie în siguranţă în unităţile fiscale".
Comentează