Antrenorul secund al echipei Columbus Blue Jackets, din Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL), Sylvain Lefebvre, a fost concediat luni pentru că a refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19, a indicat clubul american, citat de AFP.
"Lefebvre a decis să nu primească vaccinul împotriva Covid-19 şi nu îşi va putea îndeplini sarcinile care îi revin, în conformitate cu protocoalele actuale ale NHL", a precizat echipa din Columbus într-un comunicat.
Directorul general al lui Blue Jackets, Jarmo Kekaleinen, a declarat că respectă "decizia personală" a fostului apărător în vârstă de 52 ani, care s-a alăturat francizei americane în iunie 2021.
Luna trecută, NHL a anunţat că angajaţii clubului care se află la mai puţin de 12 picioare (circa 3,5 metri) de personalul operaţiunilor de hochei, inclusiv jucătorii, trebuie să se vaccineze.
"Protocolul NHL (privind vaccinarea) face să-i fie practic imposibil să-şi poată îndeplini sarcinile, aşa că avem nevoie de un nou antrenor", a declarat Kekaleinen pentru ziarul Columbus Dispatch.
Noua ediţie a Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL) va debuta pe 12 octombrie.
Un antrenor din NHL, concediat după ce a refuzat să se vaccineze
București
8°C
Articole Similare

Sepp Blatter îl critică dur pe Gianni Infantino și îl numește „dictator” într-un interviu pentru Der Spiegel
8
Sport
Rapid București, Știința Explorări Baia Mare, SCMU Craiova și Universitatea Cluj s-au calificat în sferturile Cupei României la volei
20
Sport
Dinamo București și SCMU Craiova au pierdut meciurile din FIBA Europe Cup
17
Sport
Portarul spaniol Robert Sanchez a suferit un accident cu un Ferrari pe circuitul Nürburgring
38
Sport
Steaua București a pierdut cu Panathinaikos, scor 14-25, în Liga Campionilor la polo
17
Sport
România a învins Macedonia de Nord, scor 73-52, în precalificările EuroBasket feminin 2029
32
Sport
Nicușor Dan a semnat și se acordă indemnizații inclusiv jucătorilor de la Steaua București
1.645
Știrile Zilei
Ștefan Popa s-a clasat pe locul 4 la spadă, la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
23
Sport
Polonia refuză să acorde vize săritorilor cu schiurile din Rusia, deși aceștia au primit aprobarea FIS
50
Sport
Un tânăr jucător de 22 de ani, format la Rouen, a murit în urma unui atac de cord la antrenament
85
Sport
Dinamo și UTA Arad, sancționate de Comisia de Disciplină a FRF după meciul din Superligă
69
Sport
VIDEO Marian Neacșu și Alin Petrache, vizită cu rugbiștii României și SUA la Academia de Poliție: Un copil care învață să respecte regulile pe terenul de sport va înțelege mai bine de ce trebuie să le respecte și în societate
158
Sport
Gigi Becali apreciază un singur român: 'În fața lui mă înclin. I-am zis: Ești mai deștept. A făcut și el o biserică'
8.507
Știrile Zilei



















