Un autocamion încărcat cu cereale s-a răsturnat pe DN 2A, în apropierea localităţii Crucea

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-03-2023

Actualizat: 22-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: ISU Vâlcea

Remorca încărcată cu cereale a unui autocamion s-a răsturnat miercuri, pe DN 2A, în apropierea localităţii Crucea, după ce şoferul autovehiculului a pierdut controlul direcţiei şi a ieşit de pe carosabil, potrivit Agerpres.

Conducătorul auto a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spitalul din Hârşova.

"Un camion cu cereale s-a răsturnat parţial în afara carosabilului, pe DN 2A (aproape de localitatea Crucea). Este o victimă conştientă, neîncarcerată. (...) Şoferul a fost preluat de echipajul SMURD B şi transportat la CPU Hârşova", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Potrivit ISU, s-au asigurat măsuri PSI, în prezent aflându-se la faţa locului lucrători de la Drumuri Naţionale care îndepărtează cerealele de pe carosabil şi echipaje de Poliţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri