FOTO Un autotren s-a oprit într-o casă, la Topliţa - Cinci persoane au primit îngrijiri medicale

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-09-2021

Actualizat: 01-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Romania24.ro

Un accident, în urma căruia un autotren s-a oprit într-o casă, a avut loc miercuri după amiază la Topliţa, proprietarii imobilului suferind un atac de panică, iar alte trei persoane fiind rănite.

Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, autotrenul a ajuns în peretele casei după ce a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a precizat că din accident a rezultat rănirea uşoară a două persoane aflate în autoturism, în vreme ce şoferul autotrenului a rămas încarcerat şi a fost nevoie de extragerea sa.

Citește și: Fostul ministru Bodog NU FACE GREȘEALA lui Liviu Dragnea - Intrat pe mâna DNA...

 


Sursa foto: ISU Harghita

 

"Proprietarii casei de locuit (2 persoane) au suferit atac de panică şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, refuzând transportul la spital; celelalte două victime rănite uşor, din autoturismul implicat în accidentul rutier, după acordarea primului ajutor calificat la locul evenimentului, vor fi transportate la spital. (...) Victima încarcerată a fost extrasă, conştientă, cu posibile fracturi la membrele inferioare şi a fost preluată de un echipaj SAJ. Au fost transportate la spital trei victime: una de către echipajul SMURD Topliţa şi alte două de către echipajele SAJ", a informat ISU Harghita.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie ISU Topliţa, cu o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD, un echipaj SAJ şi s-a solicitat în sprijin autospeciala de descarcerare grea din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni.

Poliţiştii desfăşoară cercetări pentru a stabili care dintre cei doi conducători auto a intrat pe contrasens, precum şi care sunt cauzele exacte şi împrejurările producerii accidentului.

Circulaţia în zonă se desfăşoară pe un singur sens.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri