Un autoturism de lux furat din Germania a fost descoperit în PTF Stânca-Costeşti

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 02-12-2020

Actualizat: 02-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un autoturism de lux care a fost declarat furat din Germania a fost descoperit la frontiera cu Republica Moldova la câteva ore de la semnalarea furtului, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

Potrivit sursei citate, autoturismul, un Mercedes Benz produs în 2018, a fost descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-Costeşti, în momentul în care un bărbat în vârstă de 62 de ani, din judeţul Suceava, a prezentat documentele cu intenţia de ieşire din ţară, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Bolnavii de SIDA, condamnați la SUFERINȚĂ și IGNORAȚI de spitale, în plină pandemie

"Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autorităţile din Germania", se precizează în comunicatul ITPF.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 98.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri