Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un avion a fost interceptat pentru ca un ex-responsabil al celei mai mari bănci din Ucraina să fie arestat

sputniknews.com
Ucraina forțele aeriene

Forţele de ordine ucrainene au forţat luni un avion să aterizeze la Kiev pentru reţinerea unuia din foştii conducători ai celei mai mari bănci din Ucraina, PrivatBank, într-un caz de deturnare a 5, 5 miliarde de dolari, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

'Suspectat de deturnarea de fonduri de la PrivatBank', acesta 'încercase să se plece din Ucraina spre Viena la bordul unui avion privat' din oraşul Dnipro (centru-est), a indicat parchetul într-un comunicat.

'Datorită eforturilor forţelor de ordine, avionul său a aterizat' la Kiev, unde suspectul a fost arestat, a adăugat parchetul. Aceasta este prima arestare în rândul foştilor responsabili ai băncii respective, aflată în centrul unui scandal financiar.

Potrivit media ucrainene, este vorba de Volodimir Iaţenko, nr.2 la PrivatBank până la naţionalizarea sa în 2016.

Dosarul legat de această bancă este urmărit îndeaproape de Occident, în special de Fondul Monetar Internaţional (FMI), finanţator crucial pentru această fostă republică sovietică, una dintre cele mai sărace din Europa.

Citește și: Nicușor Dan JUBILEAZĂ! Activitatea Gabrielei Firea de la primărie ar putea fi verificată: firme de audit chemate la Primăria București

PrivatBank a fost naţionalizată într-o seară de duminică în decembrie 2016 pentru a evita un faliment care ar fi avut efect de domino asupra întregului sector bancar ucrainean.

Salutată atunci de FMI ca o 'măsură importantă' pentru asigurarea stabilităţii financiare, această decizie este contestată în justiţie de principalul ex-proprietar al PrivatBank, controversatul oligarh Igor Kolomoiski.

Banca Centrală a Ucrainei îl acuză pe Kolomoiski de sifonarea a 5,5 miliarde de dolari de la PrivatBank înainte de naţionalizare, dar până în prezent nu a avut loc nicio arestare printre foştii săi proprietari sau foşti responsabili.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, fost actor de comedie, a sosit la putere în 2019 şi datorită sprijinului imperiului media al lui Kolomoiski, dar de atunci a tot căutat să se distanţeze de controversatul oligarh.

De la alegerea sa, Zelenski a fost acuzat în repetate rânduri că a făcut insuficient pentru a-i urmări în justiţie pe cei responsabili de deturnarea de fonduri de la PrivatBank.

El s-a declarat luni 'încrezător' în deblocarea în cursul acestui an a unui ajutor din partea FMI pentru ţara sa, în pofida dezacordurilor existente între Kiev şi instituţia financiară internaţională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.